Cultivarea limbii nu se face ca scop în sine. Ea are un scop bine determinat: să ajute vorbitorilor de toate rangurile să vorbească corect, coerent, să respecte normele literare, care sunt legi pentru noi toți. Iar legile, știut lucru, nu se discută, ci se execută. De multe ori strădaniile noastre nu se soldează cu efectul scontat. Persoanele vizate nu reacționează în nici un fel la opiniile experților în materie. Nu realizează că fac un deserviciu limbii.
„Скажите пожалуста, как мне попасть на Райсобес? (Spuneți-mi, vă rog, cum pot ajunge la Casa Teritorială de Asigurări”, îmi ceru sfatul, o domnișoară pe al cărui chip se citea cu ușurință graba. I-am explicat fetei cum să ajungă. Curiozitatea însă mă făcu s-o întreb de unde este?
– Я с Бельцы (Sunt din municipiul Bălți).
– Am crezut că ești străină, sosită de pe undeva de departe, dar așa, am putea vorbi românește, am rostit eu un pic derutată, un pic incomodată.
Răspunsul a răsunat ca o replică:
– А я не знаю молдавский язык. (Dar nu cunosc limba moldovenească).
– Dar nici eu nu vorbesc „moldovenește,” ci în română, am încercat să nu cedez.
Domnișoara, vrând să rămână drăguță, încercă să se scuze și să plece. Aici însă a început să fiarbă ceva în interiorul meu:
– Da la liceu ai studiat limba „moldovenească” ?
– Ну да.
– În timpul acesta s-a apropiat de mine o cunoscută și tânăra fiindu-i a scăpării de mine, a plecat ducând cu sine tinerețea. Aș fi urmat-o, dar ea se îndepărtase. Revolta puse stăpânire pe mine. Nu eram revoltată pe domnișoară, a cărei tinerețe mă făcea să o asemân cu petalele florilor din luna iulie. Eram revoltată pe cei care sunt în drept și chiar obligați, conform deontologiei profesionale s-o preîntâmpine pe ea, dar și pe toți colegii ei alolingvi, pe un ton categoric, hotărât, că dacă nu vor studia limba română pentru a o cunoaște cel puțin la nivel de comunicare, atunci le vor „strica atestatul, notându-i cu nota meritată.
Continuarea citiți în nr. 29 din 31 iulie 2020
