DISTRIBUIȚI

Comisarul principal al sectorului nr. 1 al Inspectoratului de Poliție (IP) Sângerei, Vasile Petrov, continuă de a familiariza cetățenii raionului despre implementarea proiectului ,,Activitatea polițienească comunitară” (APC).
Pe data de 29 ianuarie curent, la sectorul nr. 1 al IP Sângerei a avut loc întâlnirea reprezentantului poliției suedeze, Bertil Rosenberg, răspunzătorul conceptului APC și alți reprezentanți ai IGP ai MAI cu toți angajații sectorului nr.1 și membrii Consiliului de securitate comunitară.
Bertil Rosenberg a adus la cunoștință metodele de implementare a conceptului poliției comunitare în Suedia și a dat câteva sugestii privind implementarea conceptului sus numit în Moldova și îndeosebi în raionul Sângerei.
Vasile Petrov menționează că acest proiect este de lungă durată ( de exemplu în Suedia se implementează din anul 1994). Proiectul dat este implementat în prezent în majoritatea țărilor europene și pe ambele continente americane. Acest Concept nu prevede crearea unei noi structuri polițienești, dar o apropiere a poliției de comunitate. Scopul activității polițienești comunitare este stabilirea unei colaborări sustenabile între poliție și comunitate prin interacțiunea cu autorități, organizații, cetățeni și crearea strategiilor comune privind reducerea criminalității și problemelor ce afectează comunitatea.
Problemele identificate, care afectează comunitatea, vor avea prioritate.