DISTRIBUIȚI

Băiatul bătut cu cruzime la Sângerei, a decedat miercuri dimineața, 5 februarie. Informația ne-a fost confirmată de o rudă a victimei. Timp de o săptămână, el s-a aflat conectat la aparate, fiind în comă profundă, la Spitalul de Urgență din Chișinău. În urma unor analize efectuate s-a stabilit, că organele lui nu puteau fi donate.
Amintim că incidentul s-a produs în data de 30 ianuarie în orașul Sângerei. Potrivit poliției întreaga scenă s-a petrecut acasă la unul dintre cei doi amici, unde au consumat alcool, după care între ei s-ar fi iscat un conflict.
Ofițera de Presă a Inspectoratului de Poliție, Ina Moscaliuc, a relatat pentru ziarul „Ecoul nostru”: ”: „La data de 30.01.2020,in jurul orei 09.45, la UG a IP Sângerei a parvenit informația telefonica de la Secția de internare a SR Sângerei, precum că după ajutor s-a adresat un bărbat care ar fi fost bătut de persoane cunoscute. La fața locului s-a deplasat Grupa Operativă care a stabilit că, în noaptea spre 30.01.2020, o persoană de gen masculin, cu vîrsta de 36 de ani, împreună cu încă doi amici, cu vârstele cuprinse între 35 şi 32 de ani, aflându-se la domiciliul unui bărbat de 30 de ani, toți locuitori ai or. Sângerei. În urma consumului de băuturi alcoolice, între doi bărbați s-a iscat o ceartă, unde bărbatul cu vârsta de 35 de ani i-a aplicat multiple lovituri cu mâinile și picioarele, pe toată suprafața corpului, bărbatului cu vârsta de 36 de ani. Victima a fost transportată la SR Sângerei de către amicii săi cu multiple leziuni corporale. La moment alte circumstanțe se stabilesc.”
Victima a fost transportată în comă la Spitalul Raional și apoi la Institutul de Medicină Urgentă din capitală, unde a fost operată de urgență la cap.
„ Pacientul a fost imediat dus în sala de operație și i s-a efectuat o intervenție chirurgicală pentru a fi evacuat hematomul. Tânărul se află în Secția Reanimare în comă profundă”, a spus Dorina Arsene, purtătoarea de cuvânt a Spitalului de Urgență.
Maria Cuznețov, mămica victimei este în stare de șoc.„ Mi-au luat ce am mai sfânt la viață – unicul meu fecioraș. El era nădejdea și speranța mea. Pentru ce i-au luat zilele? Nu pot să înțeleg, ce fel de oameni sunt ei, cum de au putut?”
Rudele tănărului spun că îl cunosc foarte bine pe agresor și nici până astăzi nu-și pot explica cum de ceilalți doi bărbați, care au asistat la bătaie n-au intervenit ?…
„ De la urgență, medicii ne-au spus că nu-și pot închipui cu ce l-au bătut? Nici în animale nu se trage așa. Nu putem să înțelegem pentru ce i-au luat zilele, l-au b[gat în pământ în floarea vârstei,” a spus mătușa victimei Galina Stoian.
Băiatul bătut nu este căsătorit, muncea în capitală. Vecinii au doar cuvinte de laudă despre el. „ Nu era un băiat scandalagios, era băiat cuminte, de ajutor. Suntem cu toții în șoc.”
„Îl cunoaștem foarte bine, a crescut în ochii noștri. Unicul și sprijinul mămicăi, care și ea sărmănica este bolnavă. Toată speranța, era în el. Se mândrea și spunea că are un brad de fecior. Ne rugăm cu toții ca Bunul Dumnezeu să-l scape de la această mare cumpănă și durere.”
Pe acest caz a fost deschis un dosar penal, presupusul agresor este cercetat deocamdată în stare de libertate, ceilalți doi amici figurează în calitate de martori, a relatat pentru publicația noastră Viorelia Lungaru.