Nu dă câinele din coadă, dar coada din câine…
La 14 octombrie 2022, consilierii raionali s-au întrunit în ședință ordinară pentru a analiza, discuta și supune votului chestiuni ce țin de domeniul financiar, social-economic, medical, educațional, administrativ.
În debut, la propunerea dlui Grigore Corcodel – președintele raionului Sângerei, au fost onorate simbolurile de stat, după care cu votul a consilieri, în calitate de președinte al ședinței a fost ales dl Vasile Luca.
Pe parcursul ședinței, atât raportorii, cât și consilierii care au luat parte la dezbateri, au venit cu propuneri bine formulate întru rezolvarea problemelor abordate, astfel fiind aprobate proiecte de decizii.
Totodată, în cadrul ședinței de astăzi, cu votul a 17 consilieri raionali, în calitate de vicepreședinte al raionului Sângerei, a fost ales dl Ivan Orlovschi.
Ion Cernei
Rândurile de mai sus au fost ”împrumutate” din site-ul CR Sângerei. Atât, după ideie trebuie să știe populația raionului respectiv despre ședința ordinară care a avut loc o săptămână în urmă. Trebuie să mai adaug că au fost examinate 28 de chestiuni. Prezența a adoptat distribuirea transferurilor cu cu destinație specială pentru învățământul general, alocate prin Legea nr.112 privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2022 pentru achitarea resurselor energetice, în sumă totală de 854400,00 lei. A mai fost adoptată o decizie „Cu privire la completarea Strategiei de dezvoltare socio-economică a raionului Sângerei pentru perioada anilor 2021-2028” Strategia de dezvoltare socio-economică a Raionului Sângerei pentru perioada anilor 2021-2028 a fost completată cu un capitol și anume: capitolul ”ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE” conform anexei.
Altă decizie prevede inițierea procesului de achiziționare a unui cistouretroscop video la demersul IMSP ”Spitalul raional Sângerei”. Ce-i drept bugetul CR nu dispune de surse financiare, prin urmare suma respectivă urmează să fie identificată. Consilierii au mai respins două notificări ale Cancelariei de Stat Bălți ”cu presupuneri de abateri de la norma legală” și anume numirea dnei Bajura ca șefă la DE. Altă decizie tine de consilierul Gh.Iamandii care, fiind agent economic a executat lucrările la grădinița ”Andrieș” din or.Sângerei, a participat la procedura de vot. ”Reieșind din faptul că nu există temei legal pentru a anula decizia notificată din motiv că consilierul Gh. Iamandii nu a participat la vot, or, conform secvenței video, constatăm drept nefondată notificarea emisă de OT Bălți al Cancelariei de Stat”, au decis la ședință.
Nu are nici un rost să mai enumerăm deciziile adoptate fiindcă mersul ședinței poate fi urmărit în cadrul secvenței filmate de o televiziune de la Bălți . Noi, cei de la ”Ecoul nostru” am vrut să ne împărtășim cu cititorii poziția versus modalitatea de petrecere a ședinței unde au fost doar 17 consilieri din numărul total de 33. Într-adevăr, cvorumul a fost asigurat însă au lipsit cu desăvârșire alți 16 aleși, în mare majoritate din acei care și-au reprezentat alegătorii pe parcursul a 2-3 mandate în același Consiliu Raional și înainte nu si-au permis barem să întârzie! Mi-am zis că nu este întâmplătoare lipsa acestor consilieri de la ședință iar interpretările lui Oleg Cernei, șef comisie și ale lui Grigore Corcodel, președintele raionului că cei 16, prin tertipuri și mișmașuri au încercat să zădărnicească mersul ședinței mi s-a părut cu totul deplasată. Or, în cei peste 35 ani de activitate, participând la mai multe astfel de ședințe știu că opoziția își manifestă atitudinea critică față de majoritate și nu invers. Adică, euphemistic exprimându-ne, nu dă câinele din coadă dar coada din câine!
Între timp cei doi ”în galop prin Europa” au trecut cu pretențiile lor nu numai peste colegii lipsă dar și peste Cristian Cainarian, șeful Oficiului Sângerei al Reprezentanței Bălți a Cancelariei, peste deputatul PAS Gheorghe Ichim, tot el responsabil pentru Sângerei dar și întreaga guvernare de parcă competența acestora s-ar răsfrânge și asupra activității CR Sângerei. Dl Căinărian chiar nimeri absolut întâmplător sub melița celor doi fiindcă nu el notifică deciziile cu abatere de la lege emise de CR dar un jurist din cadrul oficiului. În custoria lui Căinărian sunt serviciile desconcentrate în teritoriul din raionul Sângerei. Adică s-a făcut impresia că dl Corcodel care a făcut-o pe Cicerone la ședință nici nu știe cu ce se ocupă Cainărian…
Apropo, la ședință erau prezenți doar consilierii fracțiunilor PSRM și PLDM cu președinții domnii Galus și Luca care surprinzător l-au ales pe Ivan Orlovschi în calitate de vicepreședinte. Firește, după ședință l-am contactat pe Gheorghe Cazacu, consilier, președintele fracțiunii PAS din CR spre a afla de ce totuși nu a participat la ședință în cauză. Răspunsul era unul surprinzător:
”Eu activez pe parcursul a mai multe mandate, colegii mei care au fost lipsă – la fel. Remarc o situație care o cunosc toți- în Consiliul raional dar și în consiliile locale împărțirea pe partide este una mai degrabă simbolică or, fiecare din noi am fost ales în baza unui simbol de partid de pe buletinul de vot. Adică politica mare se face la Chișinău noi, însă nu avem ce împărți or, patriotismul local prevalează. Adică odată ajunși în Consiliu uităm de doctrine și de partide, ne gândim la problemele alegătorilor și soluționarea lor. Versus neprezentarea noastră informăm alegătorul nostru că nu tolerăm atmosfera care a făcut-o în Consiliul raional cei doi adică Grigore Corcodel și Oleg Cernei. Știe toată lumea din raion că prin decizia Curții de apel Bălți Grigore Corcodel este suspendat din funcția de președinte cu achitarea unei amenzi. Apoi iată, noi așteptăm intrarea în vigoare a deciziei instanței de judecată, fie pronunțarea deciziei instanței următoare unde actualul președinte de raion a făcut apel. Doar după ce facem cunoștință cu decizia adoptată de instanță vedem cum procedăm mai departe. Or, în situația în care am ajuns nu se mai poate”, a declarat șeful e fracțiune.
L-am contactat și pe deputatul Gheorghe Ichim acuzat de către Corcodel și Cernei că ar fi tărăgănat cu bună știință proiectul transfrontalier care presupune construcția unui tronson de traseu care trebuie să lege satul Bobletici cu o localitate din raionul Ungheni, astfel să scurteze cu mult drumul spre punctul de trecere a frontierei spre Iași:
”Dacă am tine cont că drumul în cauză trece prin Bobletici, satul meu de baștină cum aș putea să mă opun proiectului respectiv? Conform intenției de proiect drumul trece la 50 metru de casa părinților mei! Poanta este alta or, ideea cu drumul are cinci ani și trebuia realizată încă pe timpul când era președinte de raion dl Marandiuc. Singurul obstacol cu care ne-am ciocnit este un lot de pământ asupra căruia un locuitor al satului nu are nici un document asupra lui din care motiv nici premiera Natalia Gavriliță nu putut să pună semnătura pe hotărârea de guvern, adică n-a putut să încalce legea! Actuala conducere a raionului Sângerei trebuia se determine cu documentele asupra lotului respectiv și să creeze relații de parteneriat cu conducerea raionului Ungheni măcar de aceia că cea mai mare parte a traseului respectiv trece pe teritoriul lor, prin urmare proiectul destul de costisitor nu poate fi materializat doar cu contribuția raionului Sângerei. Așa că realizarea proiectului respectiv nu depinde nici de cum de guvernare dar de abilitățile APL de gradul II de a soluționa problemele raionului”, ne-a spus deputatul.
Scurt pe doi – ședința trecută a lăsat o impresie neunivocă ba mai mult decât atâta a fost criticată pe rețelele de socializare. Dacă am tine cont de faptul că în vară președintele Corcodel declara raionul Sângerei zonă liberă de comunism și socialism dodonist chiar că este greu de priceput care ar fi valorile și principiile de acum al conducătorului de raion.






