DISTRIBUIȚI

E un titlu al unui film. Însă realitatea, întotdeauna, ne oferă experiențe care depășesc  scenariile scrise meșteșugit și lasă în inimi adânc întipărite imagini mult mai emoționante decât oricare minut surprins pe peliculă. Titlul de mai sus se potrivește de minune acestui articol-omagiu adus unui dascăl care, dincolo de a fi profesor, a fost un extraordinar mentor pentru multe generații călăuzite în lumea fascinantă a fizicii.

 Timpul și  scurgerea lui, lină sau zbuciumată, sunt adversarii implacabili ai omului. Doar destinul dedicat școlii va rămâne peste timpuri în memoria tinerilor instruiți, ca un gând frumos al generațiilor de astăzi despre dascălii de ieri și de azi, care s-au dedicat școlii.

Nu de puține ori constatăm că timpul este prea scurt pentru a ne realiza în viață sau în cariera profesională.  Alteori, este cel care ne dă măsura capacităților și energiilor noastre, ne oferă posibilitatea decantării faptelor. Împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani reprezintă un moment de bilanț în viața și  cariera profesorului Ion  Jigău –  un Om  devotat muncii, ilustru pedagog, adevărat model de echilibru și eleganță.

Cu în altă semnificație a momentului, noi, cei de la Liceul Teoretic „M. Eminescu”, venim cu cele mai frumoaase cuvinte de felicitare pentru mult stimatul nostru Profesor, ajuns în togă de septuagenar, înconjurat de un luminos nimb al bunătății, trimis de Dumnezeu. Măsurariul vieții unui om nu sunt doar anii trăiți, ci faptele, realizările săvârșite cu generozitate pentru cei ce te înconjoară.  Numele, ca și oamenii, călătorind prin ani, într-un târziu, se uită. Ba și confuzie generează în mintea curioșilor de mâine. Faptele  însă rămân , e imposibil  să le ascunzi.

 

În numele colectivului, semnează Nicolae MELINTE,

director Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Sângerei

Continuarea în Ziarul nr.32,din 6 septembrie