De multe ori suntem acuzați de caracterul mioritic, de acel „capul plecat sabia nu-l taie” – carte de vizită a incapacității noastre de a fi noi înșine, deplângându-ne soarta de a nu putea schimba ceva și urând genele care ne-au dat asemenea caracter.
Ne-am obișnuit să ingurgităm totul, indiferent de ce ni se dă, fiind eroi la un pahar de tărie și dependenți de muțenie atunci când am putea schimba ceva, puși față-n față cu cei pe care i-am face piftie când nu sunt lângă noi.
Generația mea parcă a început să învețe câteva cuvinte, doar că le pronunță atât de silabisit din cauza tractului din fața unei autorități, de ai impresia că aproape nu spun nimic. Și-apoi, acești oameni sus-puși, cred că de ei depinde rotația Pământului, nu fac altceva decât să stagneze o mișcare care se dorește în ascensiune, un pas fără de sforile care te transformă în marionetă, un elan care să ofere o pistă, nu o prăpastie. Da, asta fac ei. Nu de puține ori am fost bruscată de fraze gen „ajunge, tu nu ai dreptul să vorbești”, „când vei ajunge ca mine, atunci să-ți permiți să mă înfrunți” sau „ nu-ți pare că știi prea multe?”… O! Dumnezeule! Unde s-a mai văzut ca un om să fie desconsiderat pentru că are o facultate în loc de două, pentru că are 21-25 de ani în loc de 65-70 și pentru că pantofii , maioul sunt mai ieftini, nu de brănd…? În care țară din cele mai puțin dezvoltate cetățenii trăiesc ca instrumentele orchestrate, cântând doar când dorește dirijorul?
Astfel de oameni te fac să-ți blestemi țara pe care o iubești, deoarece o crezi falsă când îți plantează în sânge un grăunte de dragoste patriotică, iar altora le zidește în creeri un altar cu icoane păgâne, un singur gând ca centrul de gravitație și un cimitir în care să arunce leșurile patrioților avortați de propriile idealuri…Și te întrebi când vezi atâția Iuda la televizor, pe rețelele de socializare, la tribune, la microfoane cum de Dumnezeu a permis zămislirea a asemenea progenituri (urmași)?…
Continuarea citiți în nr. 31 din 14 august 2020
