DISTRIBUIȚI

În ajunul sărbătorilor de iarnă, la inițiativa primăriei orașului Sângerei și a unei  fundații de binefacere din Chișinău s-au mobilizat instituțiile, unele primării , agenți economici, instituții și organizații din raion, oameni de afaceri, cetățeni simpli pentru o misiune nobilă.  A fost organizat recent, în  Casa de Cultură „Nicolae Iorga”  concertul de caritate cu genericul  „ Cu drag de voi”, în susținerea  unor familii nevoiașe din oraș și raion. Pe parcursul  evenimentului de caritate a fost organizată și o tombolă. Toți banii, inclusiv cei acumulați din vânzarea biletelor și cei câștigați la tombolă, au fost donați unor beneficiari selectați din timp.

An de an, magia sărbătorilor de iarnă ne inspiră și ne face să devenim mai darnici și atenți cu cei din jurul nostru. De Crăciun ne amintim, că trebuie să dăruim dragoste, bunătate și, dacă e posibil, daruri pentru cei, cu care soarta a fost mai crudă.

A devenit deja o tradiție, ca în ajunul minunatelor sărbători de iarnă,  să ne solidarizăm și să le facem viața un pic mai ușoară unor categorii sociale de oameni. Și în acest an receptivitatea și bunătatea sângereienilor și-a spus cuvântul,  un număr de familii au beneficiat de  cadouri și mijloace financiare.

Acțiunea de caritate desfășurată în căminul cultural a adunat peste 500 de persoane cu  suflete generoase, dornice de a aduce lumină în sufletele copiilor, maturilor, aflați în dificultate. Întru desfășurarea acestui eveniment și-au dat străduința să organizeze la nivel înalt o manifestație amplă atât administrația primăriei, Consiliul Raional, Secția Cultură, primăriile Bilicenii Vechi, Prepelița, nu în ultimul rând agenți economici, conducători ai instituțiilor din raion, oameni de afaceri etc.

Arcadie Covaliov, primarul orașului Sângerei și satului Vrănești  declară că: „În aceste timpuri, totuși, există oameni mărinimoși care, susțin ideea, întind o mână de ajutor, sunt receptivi și deschiși să ajute pe cel ajuns în dificultate. Sper că asemenea acțiuni de caritate care au  în obiectiv grija față de cei nevoiași, vor fi demarate  mai des, dar și în alte localități ale raionului. Or, avem o societate solidară, unită care trăiește în credință și cu speranța în viitor. Plecăciunile mele, recunoștința tuturor pentru contribuția fiecăruia. Mână de  la mână  am adus zâmbetul pe fața unor familii, în preajma luminatelor sărbători de iarnă.  Cumpărarea biletului  reprezintă donația Dumneavoastră pentru aceste familii.  Îmi exprim gratitudinea față de toți cei care au reușit să ajungă la această acțiune de caritate. Vă sunt foarte recunoscător pentru sprijinul oferit prin procurarea biletelor, fonduri care, ulterior, s-au transformat într-o susținere pentru familiile care au urcat azi în scenă. Este foarte important să dăm dovadă de generozitate, receptivitate, să fim alături de copiii, de persoanele care au nevoie de ajutor, important este să luăm atitudine, să nu lăsăm pe nimeni în preajma sărbătorilor de iarnă să sufere, fără  a fi ajutat. Avem cu toții această datorie umană.”

Maria Bajura, șefa Secției Asistență Socială și Protecția Familiei Sângerei a spus pentru ziarul „Ecoul nostru” că : ”Această acțiune de binefacere, devenită tradițională, drept una valoroasă nu doar prin faptul că interpreți și persoane publice urcă în scenă, ci mai ales pentru că astfel pot fi ajutați cei care au nevoie de ajutorul nostru. Or, spectatorii care s-au dovedit a fi mulțumiți, prin procurarea biletelor, care  costau de la o sută, la o sută treizeci de lei, și-au demonstrat atașamentul  și sprijinul pentru copiii și familiile mai puțin asigurate. Întreg raionul trebuie să devină unul al solidarității între oameni, prin acțiuni individuale și campanii sociale menite să sprijine persoanele aflate  în dificultate. Copiii și tinerii reprezentă viitorul acestei țări, de aceea responsabilitatea socială față de aceștia trebuie să fie cu atât mai mare. Această acțiune de binefacere ne demonstrează, că împreună putem fi milostivi, blagini, cumpătați și atenți  față de oamenii din jurul nostru. Să avem multă lumină și credință în sufletele noastre.”

Actul de a dărui întărește stima de sine, dezvoltă cooperarea și sentimentul de comuniune socială, afirmă Ana Bucur, funcționară la Primăria Sângerei. „ Gestul de caritate este un act de bunătate, din ceea ce avem ajutăm pe alții. Pentru a trăi în armonie și în echilibru ar trebui să întindem o mână de ajutor persoanelor a căror soartă este mai complicată decât a multora dintre noi. Motivația principală a noastră este de a fi alături de persoanele speciale, de aceea în parteneriat ne-a reușit să organizăm o acțiune de caritate. Scopul acestei activități a fost ca în ajunul Sfintelor Sărbători de Crăciun și An Nou să aducem bucuria în unele familii cu situația materială destul de dificilă. Artișitii antrenați în concertul de caritate au venit cu pachete cu produse alimentare. Lacrimile de bucurie, zâmbetele și cuvintele de mulțumire a acestor oameni și-au pus amprenta pe sufletele celor care și-au adus contribuția prin cumpărarea unui bilet la concert.”

„Dorința de a ajuta oamenii vine din dragostea și respectul atât față de tine însăți, cât și față de alte persoane. Trebuie să acceptăm diferențele dintre noi și în loc să judecăm, să încercăm să acceptăm și să ne ajutăm unii pe alții. Niciodată să nu uităm, că sunt oameni, care așteaptă ca cineva să le pășească pragul, să le spună câteva vorbe sufletiste pentru a le aduce acea rază de lumină, acea clipă de fericire. Să fim alături de ei, și vom primi binecuvântare,” susține Lidia Bîrsanu, din orașul Sângerei

Adjana Odajiu, tânăra interpretă și prezentatoarea concertului de caritate, susținută de colegi, inițiază o serie de concerte de acest fel prin mai multe orașe ale  republicii pentru a dărui zâmbete și voie bună celor mai triști ca noi. „Ne dorim foarte mult să înseninăm cât putem zilele acestor oameni. Este bine când suntem alături de cei care au nevoie de atenția și ajutorul nostru, astfel să se bucure de lumina sufletelor noastre. E bine când suntem alături de ei, le împărtășim durerile, năzuințele, visele, avem față de ei un comportament omenesc. De aceea ne-am propus asemenea acțiuni de caritate. Sunt profund emoționată, până la lacrimi să văd adunată atâta lume frumoasă, cu o energie pozitivă, dornică de a ajuta pe familiile și copiii nevoiași. Trăim emoții de împlinire că familia Purcel Vera, din satul Bilicenii Vechi va beneficia de un ajutor bănesc, pentru a pune temelia unei case de locuit. Printre beneficiari se regăsesc și familiile: Hedea Galina, Andrian și Ion; Romandaș Oxana, Victor; Holban Natalia și Maria; Tverdohleb Ala, Artiom, Adriana și Adrian; Grecea Nadejda, Gheorghe.  Le suntem foarte recunoscători Primăriei de Sângerei, Consiliului raional, tuturor care au contribuit la organizarea acțiunii de caritate, cât și la  procurarea biletelor. Concertul este cadoul nostru pentru gestul mărinimos al Dumneavoastră”

Frații  Irina și Anatolie Bivol, și-au exprimat gratitudinea față de toți cei  care au reușit să ajungă la concert. ” Nu am ezitat nici pentru o clipă, când ni s-a propus să participăm la organizarea  concertelor de caritate. Împreună cu colegii noștri ne-am încadrat activ la desfășurarea acestor concerte. Simțim o satisfacție enormă, când sălile sunt arhipline de spectatori, așa precum astăzi la Dumneavoastră. Sunteți un public minunat, dar mai sunteți și foarte receptivi. Cu toții, unindu-ne eforturile , am reușit astăzi să inundăm lumină și voioșie, căldură, energie pozitivă. ”

Acțiunea de caritate desfășurată tradițional  la Sângerei are drept scop dezvoltarea competențelor antreprenoriale, dar și spiritul civic.

Beneficiara Vera Purcel, din satul Bilicenii Vechi, și-a exprimat recunoștința față de toți acei care s-au implicat activ în  acțiunea de caritate, pentru ajutorul acordat în preajma sărbătorilor de iarnă.

Inegalabila și inconfundabila artistă Lenuța Gheorghiță a relatat că a simțit o satisfacție enormă când a văzut sala arhiplină și disponibilitatea spectatorilor de a fi alături de organizatorii evenimentului în intenția de a face un gest de caritate pentru cei mai triști ca noi.

Protagoniștii acestui neordinar act de caritate „Cu drag de voi” au fost: formația ”Lume”,  tânăra interpretă Adjana Odagiu, frații Irina și Anatolie Bivol, Lenuța Gheorhiță, care știu să cucerească inimile spectatorilor. Cu atât mai mult, atunci când, într-o atmosferă caldă și cu un public select s-a întâmplat în Sângerei. Un public care aștiut să treacă prin lumina minții și palpitațiile inimii melodiile mult îndrăgite.