26
DISTRIBUIȚI

  ”Unionismul nu a fost scopul, ci businessul pretinșilor unioniști…”                                                             

 La Festivalul ”Galbenă gutuie” care a avut loc duminică  la Copăceni alocuțiunea lui  Alexei Păluță, președintele Asociației ”Tighina” din București n-a putut să ne lase indiferenți or, domnia sa a vorbit despre Adrian Păunescu și destinul  Basarabiei, nu pur și simplu declamat dar și suferit de unul din cei mai mari poeți români. Remarc că dl Păluță, medic – stomatolog, originar din Tighina și fondator al Asociației omonime a încercat să răspundă la întrebarea de ce nu are loc Unirea și cine este vinovatul că procesul de reîntregire continua să tergiverseze. Domnia sa a remarcat vina  tuturor celor 19 premieri ai guvernelor RM din care doar Mircea Dric n-ar fi bătut  cuie în palmele Basarabiei răstignite. Am fost de acord parțial cu spusa dl doctor în fața celor de la Festival măcar de aceea că l-am intervievat acum 25 ani pe Adrian Păunescu unde a vorbit tot despre necazul amânării Reîntregirii, totodată intram împreună cu profesorul dr. Vasile Șoimaru, (prietenul poetului) ani  în ograda casei dărăpănate de la Copăceni tot fotografiind-o și plasând în gazeta unde lucrez imagini în speranța că casa respectivă va fi restaurată și transformată în muzeu. Atunci ajunsesem la concluzie împreună cu dl profesor că datorită ”osândei” actualilor unioniști vom vedea deschiderea Casei memoriale la paștele cailor. Slavă Domnului, s-a reușit reconstrucția acestui obiect important pentru cultura noastră.

Nu intrăm în polemică cu dl. Păluță dar, la motivul că Unirea întârzie vine cu un răspuns același prof. Vasile Șoimaru, dr. în economie, acum parlamentar  PAS, deputat în primul parlament, semnatar al Declarației de Independență și unul dintre fondatorii ASEM  în interviul „Businessul politic în R. Moldova este cea mai rentabilă afacere de pe globul pământesc”. Interviul face lumină asupra celor declarate duminică de dl Păluță. Îl publicăm cu prescurtări.      

 

– Dle Șoimaru, cum vedeați viitorul R. Moldova atunci când ați semnat Declarația de Independență?

– Vedeam R. Moldova ca pe al doilea stat românesc, separat odată și pentru totdeauna de Rusia. Unii spun că a doua zi ar fi trebuit să ne unim cu România și cred că au dreptate, dar eu atunci nu mă gândeam la asta. Știam că acest lucru oricum se va întâmpla, dar nu atât de simplu, pentru că în realitate nici un mal, nici celălalt al Prutului nu se vedeau împreună. Românii simpli visau la Unire, dar clasa politică de la București, subordonată Uniunii Sovietice în frunte cu Gorbaciov, era împotrivă. Nu în zadar Moscova și-a promovat candidatul la funcția supremă în România. Aurel Preda de la București, autorul Declarației de Independență, îmi spunea că, în 1992, Snegur a trimis doi oameni la București: pe Vasile Nedelciuc și pe Anatol Plugaru. Cei doi au propus modificarea Constituției României, astfel ca documentul să prevadă o nouă funcție de vicepreședinte al țării, care urma să-i revină lui Snegur. Să știți că Iliescu nu a reacționat imediat, ci a fost împotrivă numai după ce a primit astfel de indicații de la Moscova.

 Astăzi, după toate schimbările la față ale foștilor lideri unioniști, care credeți că a fost rolul acestei mișcări și cine a dirijat-o din umbră?

– Scopul mișcării unioniste a fost și este de a stopa cu orice preț unirea celor două state românești, ceea ce s-a văzut și din faptele exponenților ei. La 1 decembrie 1991, un grup de deputați de la Chișinău și București au fondat Consiliul Național al Unirii și au elaborat o declarație de unire. Eram și eu, și Sava Platon, alături de ei în Piață, dar nu ne-am regăsit în lista lor. Atunci noi doi am ieșit la tribună și am cerut să fim primiți în Consiliu. Așa a apărut vorba că cei care se dau mare unioniști aveau un alt rol.

Citiți cartea lui Voronin, publicată recent, și veți vedea cum el, fără să-și dea seama, își deconspiră marii prietenii pe care i-a avut în mișcarea unionistă. Unul dintre aceștia a fost Ilie Bratu care la 7 aprilie 2009 declara în fața mulțimii că n-avem nevoie de parlament și guvern la Chișinău fiindcă pe toate le avem la București. Voronin vorbește despre Bratu, dar nu-i dă numele, crezând că noi nu-l vom cunoaște. În acele zile și Valeriu Matei a ținut un discurs asemănător și Natalia Morari era de acord cu el. Acum înțelegem că, fără astfel de declarații, Voronin n-ar fi putut acuza România de implicare în acele evenimente.

Cu alte cuvinte, mișcarea unionistă nu a fost formată de unioniști și tot ce a făcut ea a fost împotriva Unirii. Declarațiile liderilor ei și toate protestele lor au prins foarte bine rușilor, dar și unor români de dincolo de Prut. Toți doar au profitat, după ce au prins nada ce li se întindea. Să nu uităm că din Rusia ni s-a spus că toate fronturile populare din fostele republici sovietice au fost formate de către KGB, cu scopul de a opri mișcarea acestor popoare către independență. La noi însă, potrivit lui Selezniov, președintele parlamentului rus, s-a urmărit compromiterea unirii cu Patria Mamă. De aceea nu mă mir astăzi, când colegii mei din primul parlament mă acuză că nu am semnat scrisoarea deschisă prin care ei le solicită lui Klaus Ioannis și Maiei Sandu să facă Unirea în aceste zile, când Rusia a invadat Ucraina. De fapt, ei caută astfel să-i întărâte pe ruși să ne „elibereze” iarăși de „ocupația românească”. Cum putem face lucruri atât de nesăbuite?

– Vreți să spuneți că acum ar fi cazul să renunțăm la propagarea idealului Unirii?

– Putem să-l propagăm zilnic, dar trezește nedumerire faptul că mulți actuali apărători ai acestui ideal, care în august 1991 n-au avut nimic de spus în acest sens, au apărut cu o asemenea propunere într-un moment când istoria noastră este atât de neagră. Acum, când războiul e la un pas de noi, nu ne lipsește altceva decât să ieșim cu un astfel de proiect și rușii vor sări îndată să ne „elibereze” de români. Pe când Unirea, dacă ne-o dorim, trebuie făcută odată și pentru totdeauna, fără gălăgie, fără grabă. Ea trebuie clădită temeinic, cu acceptul cetățenilor ambelor state românești. Asta a fost și gafa celor din Frontul Popular care, în loc să clădească Unirea, doar au țipat-o la microfoane.

– Era Iurie Roșca KGB-ist, după cum se spune?

– De unde dracu să știu cine a fost vărul meu de gradul cinci? Nu am argumente, dar faptele lui vorbesc despre asta. În tinerețea sa, bietul de el a călcat pe greble de mai multe ori și a fost nevoit să-și ducă soarta pe traseul pe care-l vedem – de la unionist la adeptul lui Dughin.

– Dacă unirea ar fi avut loc în 1991, ar fi existat riscul să pierdem regiunea transnistreană și cea găgăuză?

– Oamenii din cele două regiuni nu au gândit așa ca astăzi, până li s-a băgat în gură ideea de a opri mișcarea unionistă. Dacă peste două sau trei ore după declararea independenței, ar fi fost proclamată Unirea, totul ar fi fost mult mai simplu. La acea vreme, am fi putut rezolva toate problemele, fără să avem nevoie de articolul 13 din Constituție și multe alte mizerii de care nu putem scăpa nici acum. La urma urmelor, am fi putut ceda Ucrainei regiunea transnistreană, cerându-i în schimb Basarabia istorică și Bucovina până dincolo de Cernăuți. Iar autonomia găgăuză nu este atât de tare, încât să dicteze ceva. Găgăuzilor li se bagă în gură și ei se exprimă, însă cu totul altfel văd lucrurile oamenii cu carte. De exemplu, Constantin Taușanji, doctor în economie, fondatorul Universității din Comrat, a fost deputat în primul parlament și a votat independența R. Moldova. Și el luptă până în prezent cu toate tâmpeniile de acolo, muncind în continuare pentru salvarea culturii găgăuze.

– În timp ce interesul electoratului față de partidele unioniste scade dramatic în ultimii ani, sondajele arată că numărul unioniștilor crește. Cum vă explicați această situație?

– Electoratul nostru demult ar fi votat unirea, dar acești așa-ziși unioniști luptă doar pentru a câștiga o bucată de pâine din politică. Asta e tot ce au învățat ei de la 1989 încoace. Au pompat mulți bani de peste Prut și s-au ales cu fel de fel de case și mirese tinere. Unionismul nu a fost scopul, ci businessul lor. Să știți că businessul politic în R. Moldova este cea mai rentabilă afacere de pe globul pământesc. Prin urmare, la noi nu a scăzut interesul față de unionism, ci cotațiile businessului unionist. E adevărat că unii dintre liderii acestei mișcări nu sunt împotriva Unirii, dar s-ar bucura să tărăgăneze procesul, căci asta e pâinea lor. În situația creată, singura noastră șansă este să luptăm pentru integrarea în UE, unde nu există granițe. Atunci nu va trebui să facem declarații de Unire în beneficiul personal al cuiva, dar se va întâmpla totul în mod firesc.

– Dar creșterea vădită a dezinteresului față de modificarea articolului 13 din Constituție cum se lămurește?

– În fracțiunea PAS, din care fac parte 63 de persoane, absolut toți vor vota modificarea art. 13 și majoritatea va vota reîntregirea.

– Când?

– Oamenii simpli sunt mai deștepți decât politicienii și înțeleg prea bine că nu articolul 13 ne face săraci, nu din cauza lui nu au ce pune în sobă, nici cu ce fierbe o supă. Totuși, dacă nu acest parlament va modifica acest articol, voi considera că în zadar am candidat pe lista PAS. Nu trebuie să ne grăbim, pentru că această modificare ar putea să nu fie votată, ceea ce ar însemna un eșec. Nu vrem să schimbăm acest articol cu voturile Partidului Sor.

– Chiar cred că trebuie s-o faceți.

– Nu se poate, aceasta nu va schimba viața celor trei milioane de moldoveni. Să vă spun povestea articolului 13? Frontul Popular a insistat pentru limba română, iar Blocul Țăranilor și Intelectualilor zicea că e o mare rușine să acceptăm propunerea lui Lucinschi de a vota limba moldovenească, între paranteze română. Acum înțeleg că, dacă acceptam propunerea lui Lucinschi, față de care nu am nicio clipă de dragoste, am fi uitat cu toții de moldovenism. Dar cum puteau sălbătăciunile celea de președinți de colhozuri să voteze așa ceva? Astăzi, nu ne ajung patru voturi pentru a schimba articolul 13. Cu Sor nu vom vota, am putea să ne gândim la câțiva socialiști, dar nu știu cine dintre ei va risca să meargă la așa ceva. În orice situație, uitați-vă datorită cui se întâmplă acest lucru. Vedeți cine a participat la ultimele parlamentare și cât de tare au luptat așa-zișii unioniști de la București și de peste tot pentru ca PAS să nu aibă majoritate constituțională.

– Ce părere aveți despre eșecul rușinos al guvernărilor AIE, în care lumea și-a pus toate speranțele, dar în cele din urmă a fost furată la greu?

– Aici rolul principal i-a revenit lui Mihai Ghimpu. Dânsul a avut niște oameni care votau tot ce le spunea el, iar el vota tot ce-i spunea Plahotniuc. Problema de astăzi a lui Ghimpu este că nu-și poate vinde benzinăriile pe care le-a primit de la Pahotniuc în cadrul unui proces de vânzare-cumpărare a fotoliului de guvernator al Băncii Naționale și a unor funcții de miniștri. Nu demult, Ghimpu le propunea chiar și celor care nu au ochi să-l vadă să-i cumpere benzinăriile. Păcat că a ajuns și el să denigreze în halul acesta mișcarea unionistă. Despre Filat, știu doar că a vrut și el să-și facă mari averi. El s-a angajat să nu-l încurce pe Plahotniuc până când a nimerit într-un hotel de-al lui Sor, unde a făcut sex cu o blondă și gol pușcă vorbea la telefon cu Băsescu. Asta e viața politică de la noi, care arată ce au făcut rușii din Basarabia.

– Cum am devenit cea mai săracă țară din Europa?

– Pentru că nu s-a investit aproape nimic ca moldovenii să devină mai bogați. Eu nu-i mai ascult pe cei care au semnat alături de mine Declarația de Independență și au primit Ordinul Republicii, dar își bat joc de statul ăsta. Slavă Domnului că am avut tărie de caracter și am refuzat toate ordinele astea. Nu, domnii mei, până a redeveni parte componentă a României Mari, R. Moldova trebuie să arate că poate face ceva. Cu ruși, cu găgăuzi, cu transnistreni, numai dacă vom putea demonstra așa ceva, ne vom mișca înainte.

.– Astăzi, cum vedeți viitorul acestui stat?

– Acest stat trebuie să ajungă la un nivel oarecare, încât să merite să revină acasă, în România Mare. Dar cu haosul de aici și cu rușii din Tiraspol, și cu găgăuzii care-s puși la cale de ruși, nu are nicio șansă. Băi, unioniștilor așa-ziși, nu mai cerșiți atâta „eliberare” de la ruși, că veți muri și voi. Nu înțelegeți atâta lucru sau vreți cu orice preț să ajungeți la treacă, pentru că muriți de foame? Veniți, măi, la mine, că vă dau jumătate din salariul meu, numai nu urlați prostii. Șansa noastră este să muncim un an sau doi pentru R. Moldova și cred că cei care astăzi ne conduc vor face o faptă uriașă în istoria neamului românesc: Ori ne unim cu România prin UE, ori primim pe veci armata rusă în R. Moldova.