SHARE

Pe parcursul anilor, cât și în luna ianuarie curent Inspectoratul Energetic de Stat a depistat cazuri de nerespectare a Regulamentului cu privire la protecția rețelelor electrice.
Potrivit inspectorului Nicolae CAZACU, Inspectoratul Energetic de Stat în majoritatea cazurilor depistate în raion (atât persoanele fizice, cât și cele juridice) au construit samovolnic sub liniile electrice aierine (LEA) sau în apropierea lor (2 m) construcții capitale (case locative, saraiuri, garajuri și construcții auxiliare). „În orașul Sângerei pe strazile Plămădeală și Darienco sunt amplasate sub liniile electrice aieriene-10kV saraiuri, construcții auxiliare, garaje, iar sub linii eletrice aieriene-4kV au rămas garajurile cetățenilor SOLCANU L și STOIAN N, de pe strada Independenței 87, magazinul SRL „Nelimot-Com” etc. În satul Vrănești sunt amplasate sub LEA-10kV barul ÎI „MUSURIVSCHI Anatol, încăperea pentru animale a lui Gh. MILOSLAVSCHI.
Liniile Electrice Aieriene- 35 kV trec nemijlocit peste construcțiile locatorilor de pe strada C. Stamati din orașul Sângerei,” susține Nicolae CAZACU.
Potrivit cercetărilor, câmpurile electro-magnetice produse de aceste cabluri pot duce la apariția leucemiei. Un mare pericol acestea prezintă pentru copii. Specialiștii europeni sunt de părerea că există o legătură între declanșarea leucemiei și câmpurile electromagnetice.