Marcăm Ziua Portului Popular

Marcăm Ziua Portului Popular

90
DISTRIBUIȚI
În poză: Valeriu RUSU

În ultimul timp costumul popular se bucură de o popularitate tot mai mare, fiind îmbrăcat nu doar la sărbătorile naționale, ci și la nunți, botezuri, sărbători de importanță locală.
Costumul tradițional, numit Port Popular, este marcă a identității, simbol care ne reprezintă alături de simbolurile de stat, stemă,drapel, blazoane, fiecare popor păstrând un ansamblu vestimentar propriu, ca unul din cele mai însemnate.
Portul popular este sursă de inspirație pentru artiștii și designerii vestimentari din întreaga lume, este colecționat și etalat în expoziții, spectacole etc, este onorat de cetățeni din țară și de peste hotare.
Costumul tradițional moldovenesc este un certificat de înaltă iscusință și pricepere, un etalon de frumusețe, care posedă un limbaj de comunicare a unor tradiții străvechi, o mărturie vie a unui proces de creație în masă.
Pe timpuri nu era acceptată copierea motivelor ornamentale de pe costumul altei persoane și nici înstrăinarea de la tradițiile comunitare. Fiecare fată trebuia să-și creeze propriul costum de sărbătoare, lăsând pe el amprenta tradițiilor locale și viziunii sale estetice.
Costumul trebuie să corespundă firii omului, să armonizeze cu ținuta lui, culoarea ochilor și a părului, vârsta și locul lui în societate.
Costumul fiecăruia prezintă o valoare unicală și irepetabilă. Pentru perioada trecutului aproape că nu găsim două costume identice, fiecare având unul sau câteva costume, care se deosebeau de altele parțial prin desen, culoare și proporții. Același mod era și pentru realizarea cămașelor brodate ale bărbaților. Ei aveau cămașe brodate de mame, bunici sau viitoarele mirese.
Ca materie primă pentru costumul tradițional pe parcursul secolelor s-au folosit țesăturile de casă lucrate manual din fire de lână, cânepă, în bumbac, mătase – „borangic”, care de asemenea se pregăteau în condiții casnice.
Și la Sângerei, la toate activitățile culturale desfășurate se pun în valoare modelele zonale și locale ale portului popular, bogăția ornamenticii și stilurilor diverse de broderie, semnificația mesajelor vechi încifrate în simbolurile care se regăsesc pe diferite piese din portul popular.
Valeriu RUSU, șeful Secției raionale de Cultură