Vorbită coerent, Limba Română este Lumină din Lumină înălțătoare spre …Lumină

Vorbită coerent, Limba Română este Lumină din Lumină înălțătoare spre …Lumină

13
DISTRIBUIȚI

Zilele trecute, în  piața municipală aud o voce stridentă, aproape isterică, rostindu-se la cineva. Mă opresc locului să văd ce s-a întâmplat. Și descopăr uluită că o doamnă cochetă striga cât o ținea gura la un vânzător. Greu de înțeles ce nu-i convenea respectivei, dar, omul care rar jignește pe cineva, căci îl cunosc de ani de zile, fiind cumsecade din fire, nici nu punea la îndoială învinuirea pe care i-o aducea tipa. El, umblând iute de colo- acolo, doar se tot scuza că  nu poartă vreo vină . Se necăjea să se scuze și să-i explice că nu este vinovat în limba rusă pe care și un incompetent își dădea seama că nu o stăpânește suficient.                                                                                                                     Mi s-a făcut milă de bietul om și îl întreb de ce se umilește în halul acesta, de ce nu vorbește româna?

  • Să vorbească doamna românește cu dumneavoastră îi spun. La care respectiva, înțelegând îndemnul meu către om se stropșește:
  • A kakoe znacenie imeet na kakom iuzâke govoriu?
  • -Dacă nu are nicio importanță, de ce să nu vorbiți în română, că-i limbă de stat?, o întreb.
  • – Idite svoei dorogoi i ne meșaite nam, mi-a ordonat cu neprefăcută importanță de adevărat șef.

Mi-am dar seama că este o obrăznicătură și că nu are rost să-mi pierd timpul, stricându-mi buna dispoziție. Mi-am văzut de drum, consolându-mă doar cu faptul că am rostit așa, pentru mine, cu voce joasă, un epitet care o caracteriza de minune. Dar se vede că are ureche ascuțită, fiindcă pe dată s-a aprins. A înțeles sensul cuvântului. Și nu i-a convenit. Iar mie pe loc mi s-a făcut rușine de omul nostru matinal, de harnicul și bunul om. „Dacă în statul nostru ar fi respectată legea privind funcționarea limbii de stat cu strictețea cu care sunt respectate majorările de prețuri la pâine, apă, gaze, combustibil, medicamente și servicii medicale etc. nu ar fi nevoie să se considere inferior țaței care-i vorbea pre limba veneticului,” intervine în discuție Eugenia  Crihan, din orașul Sângerei. Mi s-a făcut rușine fiindcă m-am considerat în clipa acea vinovată chiar eu, dar, de fapt, vinovați suntem cu toții, noi, vorbitorii de română. Vă dați seama, o tipă nu știu de pe unde venită în piața din orașul Sângerei își permite să neglijeze cu impertinență limba noastră, numită de Mateevici „o comoară”,  „șirag de piatră rară”, „foc ce arde. ”Iar noi,, în loc s-o prețuim, s-o ridicăm la rang de sfântă, de icoană, am dat cu piciorul în „comoara” cu care ne-a înzestrat Creatorul lumii. „Chiar să-i permitem unei rusoaice să dea cu piciorul în sfânta noastră limbă aici, la noi acasă? De vină este caracterul nostru, lipsa de perseverență în comunicarea cu veneticii. Le-am permis să ne vorbească doar în limba lor. Și ca să părem delicați, bine-crescuți, le-am intrat în voie, le-am făcut hatârul. Iar ei, văzându-ne slabi de caracter, ni s-au urcat în cap, convingându-ne că nu contează limba în care vorbim,” a spus Vasile Cucoș, băștinaș al urbei. Toate s-au produs pentru că noi niciodată nu ne-am opus voinței lor. I-am permis rusoaicei să terfelească șiragul de piatră rară, amestecându-l cu  glodul de sub picioare, știind că noi, vrând să ne arătăm educați, vom ceda obrăzniciei ei. Uităm proverbul, dar cui pe cui se scoate. Le-am permis barbarilor să  stingă „focul ce arde”,  care i-a luminat și încălzit pe bunii noștri, ei cunoscându-i- și apreciindu-i valoarea, puterea și sfințenia.

Cât nu este prea târziu, avem datoria, fiecare dintre noi, să ne ocrotim  limba, s-o ajutăm să se reînvie aidoma viteazului din poveste, și, demnă, mândră, să nu se umilească, poclonindu-se în fața altei limbi. Fiindcă ea este regina, ea este stăpâna.

De noi depinde și doar noi putem să-l ajutăm pe omul simplu, să ne ajutăm pe fiecare dintre noi ca,  prin limba moștenită de la înaintașii noștri, să redevenim stăpâni aici, unde deși ne mai ținem locului, n-am plecat, dar vorbind o limbă străină, ne-am înstrăinat și ne-am pierdut puterea. Puterea noastră e în limba pe care o vorbim, ea este scutul nostru, avocatul dacă vreți, ea este dovada supremă că aici ne-am născut, unde s-au născut toți cei care au vorbit-o, au ocrotit-o și au cinstit-o. Una din datoriile noastre sfinte e să ne vorbim și să ne cinstim limba noastră sfântă, miezoasă, catifelată ca celelalte limbi latine.