DISTRIBUIȚI

      Voluntariatul este activitatea care unește tinerii cu aceeași râvnă și le formează noi aspecte pentru viață. Indiferent de timp, loc sau orice altă circumstanță, noi suntem mereu gata de a ocupa rolul de voluntari. Luna lui octombrie și-a lăsat o amprentă uriașă în istoria Centrelor de Sănătate Prietenos Tinerilor (CSPT).
     Pentru formarea noastră, am deschis ușile centrelor într-un schimb de experință cu CSPT,,Salve”din Edineț, CSPT ,,Speranța Tinerilor” din Dondușeni și CSPT ,,Atis” din Bălți. Fiecare centru și-a îndestulat armata de voluntari cu un amalgam de activități captivante care ne-au fortificat cunoștințele.
     ,,A fost o experiență de nedescris unde am avut marea onoare să fim primii spectatori ai piesei lor pentru Teatrul Social la cea mai actuală temă „ Violența pe internet”. Împreună cu toți voluntarii pe care pot să-i numesc prieteni, am împărtășit un șir de emoții pozitive. Aceste schimburi de experiență reprezintă o metodă foarte eficientă de învățare” relatează Filcov Mihaela despre propriile sale trăiri alături de CSPT ,,Salve”. CSPT „Speranța Tinerilor” deasemenea și-a lăsat amprenta în formarea Adelei Dorojneac ca voluntar. ,,Pentru mine, fiind în primul meu schimb de experineță, a fost foarte interesant. A reprezentat o mare plăcere să fiu înconjurată de atâția tineri cu experiență în domeniul voluntariatului, de la care am absorbit toate cunosțințele. Merită organizarea acestor mini-călătorii. Cunoști oameni minunați, oameni noi cu care legi prietenii frumoase.”La fel și CSPT „Atis” a creeat cea mai frumoasă zi pentru Guțu Mihaela. ,,Am zâmbit împreună, am râs împreună, am lucrat împreună și am demonstrat că e eficientă combinația muncii cu distracția. A reprezentat o zi pe care ar fi prea greu ca să o descriu, o zi însemnată cu roșu în calendarul toamnei 2019. Reîntalnindu-mă cu cele mai dragi ființe sufletului, m-am convins încă odată că voluntariatul este cea mai nobilă activitate îndeletnicită de omenire. Sunt convinsă că nu acesta este finalul unei așa forme de învățare , pe viitor urmează a mai fi organizate astfel de întâlniri. ”
     Cât despre prezentarea CSPT „Viitorul”, voluntarii au rămas plăcut surprinși. Noi am contribuit la formarea acestei atmosfere amuzante și prietenoasă. Nu am ezitat să punem la încercare cunoștintele tuturor și putem afirma că toți au trecut acest test cu BRIO.      Mereu sunt bineveniți tinerii în Centrul de Sănătate prietenos tinerilor ”Viitorul”, mereu suntem pregătiți la cel mai înalt nivel. Aducem sincere mulțumiri organizatorilor CSPT „ATIS” și TDV Bălți și gazdelor pentru primirea caldă și multe emoții pozitive oferite.
Mulțumim enorm UNICEF Moldova, pentru susținerea financiară acordată.

Echipa de voluntari  CSPT „Viitorul”