DISTRIBUIȚI
În poză: ansamblul folcloric ,,Cimbrișor”de la Casa de Cultură din sat

Sărbătoarea Nașterea Domnului a deschis cu adevărat inimile și sufletele locuitorilor din s. Sloveanca.
În incinta Casei de Cultură a doua zi de Crăciun s-a desfășurat un spectacol de colinde și cântece patriotice. Organizatorul acestui minunat spectacol a fost parohul bisericii din sat Valeriu Cernei, împreună cu parorhia Climăuți, părintele Sergiu Marițoi. Invitați au fost:Corul Sf.Ioan Iacob Hozevitu din Botoșani, România. Invitații speciali au fost interpreții de folclor Marian Hatman și Mariana Ichim. Părintele Valeriu Cernei împreună cu familia Sa au colindat, inclusiv colinda satului ,,Din naintea acestei curți”. Ansamblul folcloric din sat ,,Cimbrișor”conducător subsemnata a adus în dar un colaj de colinde.După spectacol toți membrii corului au fost invitați în ospeție la diferite familii pentru a face cunoștință cu tradițiile și obiceiurile satului.

Mariana Galben, directoarea Casei de Cultură