Astăzi, vineri 20 iulie, se împlinesc 75 de ani de la naşterea poetului ADRIAN PĂUNESCU, marele patriot, poetul – tribun al neamului românesc. La baştina unde s-a născut şi la gimanziul care-i poartă numele, el este permanent: cu flori la monumentul din curtea instituţiei şcolare, cu flori şi făclii aprinse la chipul lui de la intrare, cu recitaluri de poezie ale autorului regretat şi dedicaţii comemorative, pregătite de profesorii de limba şi literatura română împreună cu discipolii săi, cu mesajul de caldă revelaţie şi apreciere a directoarei Maria BAJURA, cu prezenţa multor delegaţii de peste Prut. Iubitori de Păunescu ca şi noi, ei sunt dornici de a ajuta casa unde s-a născut micul PĂUNESCU, ca să devină muzeu.
Regretatul poet este o permanenţă cu spiritul lui peste sufletele neamului, a celor care îl iubim şi am crescut cu poezia şi publicistica sa, cu mesajul fără precedent al Cenaclului ”Flacăra”,apoi „Şi totuşi,Iubirea!” de-a pururi vii. De peste tot, din privirea lui, din rândurile scrise, din flacăra sa patriotică, din eternitatea grăitoare ne sugerează: un jurământ ne leagă, ţara noastră nu-i întreagă. Este misiunea sa testamentară unei generaţii, celor care am venit după el.
Nici nu putea fi alta atitudinea lui PĂUNESCU faţă de ţară, faţă de istorie decât aceasta ce a avut-o, de moment ce biografia i-a fost atât de zbuciumată. Lucrurile acestea despre tatăl său, le-a relevat fiul Andrei PĂUNESCU, la întâlnirea de acum doi ani şi mai bine de la Copăceni, unde a participat la un festival literar, dedicaţie regretatului PĂUNESCU: „Zbuciumată i-a fost viaţa din prima parte a sa. După câte mi-au spus părinţii, dar şi bunicii care m-au crescut, ADRIAN PĂUNESCU s-a născut la 20 iulie 1943, la Dvs, în comuna Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, România Mare. El provine dintr-un tată, CONSTANTIN PĂUNESCU, fost învăţător şi director de şcoală şi din mama FLOAREA (1918-2002), profesoară. Părinţii lui s-au cunoscut în Solona –Surduc, judeţul Sălaj, unde erau tineri învăţători. Lui tata i-au dat viaţă în Basarabia unde fusese trimişi după cedarea Ardealului. Împreună cu mama sa, adică bunica mea, au venit din Basarabia în Oltenia cu un tren plin cu soldaţi români. Copilăria şi adolescenţa sa au fost dominate de tragedia naţională, în care prigoana politică împotriva familiei a fost o permanenţă, până la 1964.Tatăl meu nu s-a putut desprinde de biografia sa şi a familiei, politica şi istoria devenindu-i predilecte în versuri şi publicistică”.
continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 29 din această săptămână
