ADRIN PĂUNESCU, cunoscut autor, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și om politic român, ar fi împlinit pe 20 iulie 79 de ani. Poetul s-a născut în satul Copăceni, Sângerei. Pe 5 noiembrie 2010, poetul „ generației în blugi” a pierdut lupta cu o suferință cronică.
Maria Țurcanu
Au trecut 12 ani de când regretatul și dragul nostru poet ADRIAN PĂUNESCU, cel care părea fără de moarte, scria duios de frumoasă tabletă despre, un alt mare poet al nostru, Ioan Alexandru, la un deceniu de la despărțirea sa.
Amintirile lui ADRIAN PĂUNESCU despre Ioan Alexandru sunt un minunat model de aleasă omenie, un excelent exemplu de atitudine a viilor față de cei care nu mai sunt cu noi…
Apoi ne-a părăsit și titanicul PĂUNESCU, mai pustiind o dată și așa pustiita noastră lume.
ADRIAN PĂUNESCU este unul dintre ultimii mari clasici căruia am avut șansa să îi fim contemporani. Un mare român și un amfitrion al versului limbii și literaturii române în care s-a contopit cu harul înnăscut de-a lungul întregii sale vieți.
Când se întâmpla să-l vezi pe ADRIAN PĂUNESCU, gândul te ducea la un munte. Părea că tocmai a ieșit din stâncă, din granit. Un munte de om, de talent, de al nostru, atât de al nostru, încât, se părea, ne-a adunat toți munții acasă. Și ne-a mai adus și marea.
Avea o inimă în care s-a adunat atâta dragoste pentru semeni, pentru Țară, pentru Basarabia, încât, de la o vreme, a devenit neîncăpătoare chiar și pentru un coș voinic.
Ne-a iubit pe noi, basarabenii, cu dragostea fratelui de frate. Și a cântat această dragoste, ca să știe toată lumea că este o mărgioară înstrăinată, însângerată. Că așteaptă să fie tămăduită, să fie alinată.
Neîncetat a trecut Prutul și Nistrul, alături de GRIGORE VIERU și de ION și DOINA ALDEA-TEODOROVICI, ca să ne îmbărbăteze, atunci când obuzele explodau în chiar inima noastră.
În repetate rânduri, chiar și bolnav, venea la sărbătorile noastre naționale, ca să ne mai încurajeze și să rostească din suflet: „Și am venit să te salut, frate al meu de peste Prut.” Iar noi, spectatorii, regăsindu-ne în creația sa, prin interminabilele aplauze , îl făceam captivul nostru, reținându-l cu mult după program, pe scenele teatrelor.
A cântat Basarabia și a protestat împotriva fărădelegilor săvârșite față de bucata de pământ unde își are rădăcinile înfipte adânc în solul fertil. Zecile de volume de poezie ale Poetului însumează peste 300.000 de versuri, depășind cea mai întinsă epopee a lumii, Mahabhunci lucrul acesta. A venit în Basarabia lui dragă să-l petreacă pe ultimul drum pe Fratele său de Credință întru Țară și Neam. Să-l petreacă pe GRIGORE VIERU la locul unde a căpătat eterna odihnă și liniște arata, cu cele 215.000 de versuri ale sale.
Cărțile sale au fost editate într-un tiraj record de peste un milion de exemplare.
A revenit la vatră ori de câte ori a putut. A revenit chiar și atunci când suferința îl țintise la pat. Dar s-a ridicat deasupra durerii și iar a trecut Prutul. Pentru ultima dată. Și el, probabil, simțea aceasta.
