Stimați sângereieni și prieteni ai orașului Sângerei,

Stimați sângereieni și prieteni ai orașului Sângerei,

32
DISTRIBUIȚI

Avem parcurși 32 de ani de independență, dar care sunt diferiți după conținut pentru generațiile de ieri și generația tânără de astăzi.

Generația și semenii noștri, care au luptat pentru această independență, pe bună dreptate, au dat un exemplu generațiilor viitoare. Însă, nu suntem atât de siguri, că idealul pentru care s-a luptat și pentru care unii și-au pierdut și viața, a fost tratat cu toată responsabilitatea pe parcursul anilor.

Trebuie să recunoaștem sincer, că suntem și astăzi într-o luptă îndelungată pentru regăsirea echilibrului național și a identității noastre. Prin faptele noastre, prin tot ceea ce s-a întreprins în țara noastră timp de 32 de ani, nu s-a reușit pe deplin a atinge o dezvoltare durabilă și o armonie în relațiile interetnice.

ZIUA INDEPENDENȚEI trebuie să ne unească pe toți, care suntem cetățeni ai statului Republica Moldova, indiferent de viziuni, de concepții împărtășite, de limbi vorbite, de preferințele politice sau interpretări ideologice.

Ziua Independenței trebuie să devină un simbol al patriotismului, al dragostei de țară și de popor, al ONOAREI noastre naționale.

Decea, mesajul meu de astăzi și crezul meu este: Niciodată, dar absolut niciodată nu trebuie să uităm că Țara noastră a avut și are oameni, care nu au cedat și nu vor ceda niciodată ONOAREA neamului nostru.

Iar ONOARE astăzi ar însemna, că fiecare dintre noi să aibă voința de a-și onora propriile responsabilități față de Patria Sa, față de localitatea unde trăiește. Fiecare la locul său de muncă poate demonstra dragoste de țară. Iar noi, putem demonstra dragoste de țară prin munca și dragostea față de orașul nostru natal – Sângerei.