DISTRIBUIȚI

Este incredibil pentru noi, dar au trecut șapte ani de când regretata noastră poetă, LEONIDA LARI, nu mai este printre noi. La numai 62 de ani ne-a părăsit cea care ridica către Tatăl Ceresc ruga: „Doamne, dă-mi durerile toate/ Și lasă-mă fără dor,/ Dar fă un pic de dreptate/ Pentru acest popor.”
Dureros și incredibil dar ne-a părăsit cea care deținuse atâtea temeiuri în istorie, în limbă, adevăr și dreptate. A fost și va rămâne un glas de clopot. Îndurerați ne aplecăm asupra operei Măriei Sale: „Și întrebarea mea e un ecou/ Neamul ce-a dat pe ȘTEFAN, BRÂNCOVEANU. Au nu mai poate da nici un erou?”.
Glia bursuceană ne răspunde: „Ba poate.” Pe LEONIDA LARI și LEONARD TUCHILATU- fratele poetei.

Constrenată LEONIDA LARI a consacrat mai multe poeme fratelui său mort timpuriu. Grele clipe a trăit regretata nostră poetă în ultimul an de viață. În luna noiembrie 2011 se stinge din viață regretată mamă, NADEJDA TUCHILATU. Petrecând-o pe ultimul drum, LEONIDA LARI a coborât în urma sicriului și a rostit: „Degrabă am să plec și eu”… Parcă îi citim gândul: „ Se face ziua albă și încă n-am dormit/ Pe acest pământ pe care cumva m-am ispășit./ Privesc tăcută-n soartă, paharul meu e plin,/M-am isprăvit cu o viață de luptă și de chin”…
Curajoasă prin poezie, dar și prin mesajele ei expuse în primul Parlament al țării, când s-a luptat pentru Independența R. Moldova, pentru scrisul latin, pentru identitatea națională. Ea a știut a cere dreptate pentru neam și a obținut-o. Poeta a pășit pe valuri, fără a se îneca. Și prin poezie cerea libertate pentru „ neamul meu”, cerea dreptul de a fi fiica latină a acestui neam. Nu-i păsa de nimic, nimic nu o opera, nici tancurile care-i apăreau în cale, și acelea se opreau atunci, când cu vocea ei se umplea de voci Piața Marii Adunări Naționale. LEONIDA LARI una știa – să triumfe unitatea națională, să trezească conștiința națională, să obțină și să trimită Dumnezeu îngeri și pentru neamul nostru. După cum și-a dorit, după cum și-a asumat a reușit. Indepedența sa R. Moldova și-a recăpătat-o și prin puterea vocii, spiritului de luptătoare și învingătoare a LEONIDEI LARI: „În urma mea poate- or bagă tractorul/ Peste ale mele biete oseminte/ Și le-ar zdrobi pentru că mi-am iubit poporul / Și i-am păzit ființa prin cuvinte”.
În amintiri frumoase ne-a rămas compatrioata LEONIDA LARI. Norocul e al nostru că am avut-o ca model de vrednicie, tivită în lumina dreptății și a adevărului istoric. Ea a purtat responsabilitate pentru fiecare cetățean, ne-a servit călăuză și indemn de înaltă omenie. De rând cu marile individualități culturale a fost sufletul neamului basarabean. LEONIDA LARI s-a jertfit pentru binele acestui colț de Țară. Am zice că a refuzat să se cruțe pe sine: „Ce rară sărbătoare această viață a mea.” De multe ori avem închipuirea că ea se află în siguranță sub tutela eminesciană. Întreaga operă artistică și morală a poetei și-a asumat credință eminesciană: „Nu noi suntem stăpâni ai limbii, ci limba e stăpânul nostru.” Aceasta e maturitatea conștiinței sale, făcând-o un păstor al ființei naționale al neamului nostru.
Ca lider politic și de spirit, alături de Ion HADÎRCĂ, GRIGORE VIERU, Nicolae DABIJA, ION VATAMANU, CHEORGHE VODĂ, Vasile VASILACHE, Vladimer BEȘLEAGĂ, Mihai CIMPOI, regretata poetă a participat la marile adunări populare, unde se primiau rezoluții privitor la destinul Moldovei. În aceste manifestări Dumneaei și-a pus talentul și informația în slujba maselor care-și prețuiau vocația politică.
Atât în opera artistică, cât și în cea politică, LEONIDA LARI s-a zbătut să fie o ctitorie, o cale spre adevărul ființei, al omului și rădăcinile lui în lume, câutând continuu arhipelaguri spirituale, punând accentual pe noi, pe lupta pentru identitatea națională. Pentru aceste idei a ars pe baricade, a ars pe rugul cuvintelor. Alteori avea dilema hamletiană…
În scrisul său poeta nu se mulțumea să ardă pe rândul cuvintelor, dar să țină flacăra conștiinței de sine și de neam.
Aceasta a fost LEONIDA LARI, fiica curajoasă a acestui neam. Avem datoria să-i păstrăm această demnitate înfiripată în ființa poporului, veșnic vie, perpetuă, neînfrântă. Ea nu a plecat , decât în eternitate. Rămâne cu noi, cât vom fi și vom trăi. Rămâne înger al poporului său, al nostru. Rămâne laur de demnitate și de strălucire națională și cea mai curajoasă fiică a neamului nostru. După cum am știut și am simțit „mai greu, mai ușor, mai durut, dar ea a stat pe o palmă de țară și focul aprins l-a ținut.”
Deci, suntem obligați să-i citim cartea LEONIDEI LARI. Acolo îi vom afla temperatura morală ce s-a atins maturitatea valorii: „Pentru acest drag popor care-n sângele lui m-a primit/ Mai deschid o fereastră…”
Pentru noi LEONIDA LARI a rămas o fereastră spre zări de simțire și din cerurile reflectate pe file atestăm: LEONIDA LARI – un destin împlinit.
Infinitul sacru îi aparține LEONIDEI LARI. Pentru că ea continuă să trăiască. Făclia amintirii și lumina aprecierii vor avea incandescența mereu în sufletele noastre. Pentru ea, laur poetic în nemurire.