În acest vertij „ semiotic” și „hermeneutic” global, Moldova își are o contribuție originală, când pentru o parte a populației sale războiul a însemnat eliberarea de dictatura sovietică, iar pentru alta – eliberarea de fascism.
Totuși, indiferent cum este percepută, ziua de 22iunie 1941 este prinsă într-un cert raport de cauzalitate cu 28 iunie 1940.
Mulți cetățeni au tentația decupării unor felii convenabile de istorie, în care țara apare ca victimă, nu (și) ca agresor. Asta a făcut Uniunea Sovietică până să se destrame, asta face și Federația Rusă care i-a moștenit tradițiile. Este uitat sau justificat Pactul Ribbentrop- Molotov, semnat la 23 august 1939, care i-a dat libertate lui Hitler să atace Europa Occidentală, după ce, împreună cu Stalin au împărțit „ FRĂȚEȘTE” Polonia. Tot „ grație” înțelegerii cu Germania, Uniunea Sovietică a atacat în noiembrie 1939 Finlanda, iar în iunie 1940 a invadat, succesiv, Țările Baltice și România, ocupând Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herței.
Aceste etape clar fixate cronologic nu sunt evenimente separate, ele fac parte din același scenariu al agresării unor state naționale suverane.
Pentru Moscova anexările teritoriale din 1939-1940 sunt acțiuni legitime, care nu-i pot știrbi gloria de „ eliberator”.
Dacă ar fi fost altfel, Moscova nu și-ar fi continuat, după 1991, politica de agresiune și anexare teritorială în Ucraina, Georgia și Moldova.
Evident că aceste acțiuni care au avut loc în regiunea transnistreană, aceste incidente ne preocupă, ne îngrijorează, dar aceste incidente separate sunt niște încercări de a tensiona situația, dar nu indică faptul că va fi atrasă Moldova în război. Evident că avem îngrijorări și există riscuri.
Rusia e animată de o patimă revizionistă fără leac, vrea să rescrie istoria celui de-al doilea măcel mondial, să minimalizeze aportul aliaților occidentali la înfrângerea lui Hitler, să-și adjudece în exclusivitate victoria.
Continuarea citiți în n.26 din 17 iunie 2022
