Scrisoare deschisă

Scrisoare deschisă

10
DISTRIBUIȚI

Către deputatul în Parlamentul Republicii Moldova Gheorghe Ichim, președintele raionului Sângerei , Cristian Cainarian, Primarul orașului Sângerei și satului Vrănești, Arcadie Covaliov, primarii din toate primăriile raionului, către angajații din Cultură și Învățământ…

Ne aflăm la o răscruce de drumuri, la o cotitură istorică. De reușita alegerii pe ce drum vom merge, va depinde soarta și viitorul acestui  NEAM  bătut de vânturi neprielnice veacuri.

Referendumul inițial de către Președinta Maia Sandu, este cea mai reușită soluție de a ogoi aceste vânturi, pentru a ne feri din calea lor, dar și un îndemn de a porni pe cale luminată, prosperă, cale ce duce spre bunăstare, liniște și pace, cale ce ne va asigura salarii și pensii pentru trai decent, cale pe care vor reveni acasă sute și mii de fiice și feciori plecați la muncă peste hotare, cetățeni care vor întregi familii, vor trezi la viață localități întregi.

Noi veteranii  muncii, trecuți prin război, prin foamete, colectivizare, venim cu propuneri menite să organizeze și să orienteze societatea pentru conștientizarea importanței Referendumului, propuneri care ar contribui substanțial la o informare amplă, corectă clară despre foaia de parcurs în Uniunea Europeană, care ar topi acele îndoieli care mai dăinuie în societate.

1.De a redeschide postul de radio Sângerei, invitând în emisii persoane pregătite pentru a vorbi cetățenilor despre parcursul european.

Tot la această temă va acționa și ziarul Ecoul nostru, mărind tirajul la 4 – 5 mii de exemplare, fiind susținut financiar de toți care o pot face: agenți-economici, lideri din agricultură, oameni de afaceri…

Două ,trei persoane din administrația raională, uniți într-o echipă, ar rezolva pozitiv această problemă. Intelectualitatea-floarea națiunii, să inițieze și să susțină rubrica,, Referendumul la ordinea zilei.”

3.Cultura și Învățământul să acorde atenție sporită acestui deziderat: afișarea în instituțiile subordonate privilegiile, beneficiile mergând la Referendum. La dăunările de părinți, la concerte de rezervat 4-5 minute pentru acest țel, pentru a reaminti ce avem de întreprins pentru a reuși, de a propaga și promova prioritățile aderării la UE.

Istoria oferă posibilitatea de a alege o cale mai reușită, restul depinde de noi toți. Ratând această șansă vom fi blestemați de urmași.

Izbânda ne va situa în postura deschizătorilor de drum, se vor mândri cu noi generații la rând.

Doamne luminează și îndeamnă acest NEAM să aleagă PROGRESUL,PROSPERITATEA,LUMINA și PACEA!

P.S. Acuma ușa spre UE e deschisă, să intrăm ! Cine știe dacă se va mai deschide vreodată. Să purtăm în suflet și în gând zicala străbunilor noștri: ,,Lucrul lăsat pe mâine așa rămâne”.