Să preferăm viitorul nu trecutul

Să preferăm viitorul nu trecutul

43
DISTRIBUIȚI

S-ar părea că ceea ce vreau să relatez în continuare n-ar avea prea mare importanță. Cineva chiar l-ar putea considera un fapt divers, cum sunt altele, cărora nu le acordăm nici o atenție. Și ar avea perfectă dreptate. Cu o singură precizare: vrem sau nu vrem, în cea mai mare parte a ei, viața noastră este compusă din astfel de întâmplări.

Am trecut nu demult prin Piața municipală. O femeie mărunțică, uscățivă, vindea usturoi, ceapă și alte bunătăți pe care le-a crescut în grădina ei. Tradiționala basma, fustă lungă și mâinile bătătorite, îmi spuneau că femeia, puțin trecută de prima tinerețe, este dintr-un sat din preajma orașului.
M-am apropiat, iar ea, fără s-o întreb, mi-a zis: „Nu mai pot exista… Am rămas de una singură. Soțul a decedat acum un an în urma unei boli. Am fecior și fiică, ambii sunt plecați de ani buni din țară. Au familiile și problemele lor. Nu zic, mă ajută, dar la noi greutățile sunt prea din cale afară. Cui îi pasă că am lucrat o viață la sfeclă, porumb, tutun și am ajuns să primesc o pensie mizeră. Nimeni nu te întreabă cum o mai duci, de ce ai nevoie…
De câteva zile au început a veni pe la casele noastre politicienii care vor din nou aleși. Ne umplu cutiile poștale cu ziare, care mai de care, colorate. Unde au fost ei până acum, majoritatea sunt cu viză de reședință în Parlament. Să le fie rușine la ce ne-au adus. Într-o societate, în care hoția și tâlhăria stau în capul mesei, iar noi continuăm să-i votăm. Cred că este o mare neobrăzare. Trebuie să nu le mai permitem unor asemenea politicieni să mai ajungă în Parlament. Grea, foarte grea alegere avem cu toții de făcut.”
Am plecat cu regretul că n-o pot ajuta cu nimic, mai privind, peste umăr, cum femeia, cu geanta aproape plină, din care puțin ce vânduse, neștiind parcă ce să facă, să mai stea, sau să plece.
Este unul din puținele cazuri când oamenii de la țară, și nu numai, cinstiți, muncitori, încearcă, într-un fel sau altul, să-și câștige bucata de pâine, într-o țară în care nimeni n-are nevoie și grijă de ei. Într-o țară în care oamenii sunt furați ziua în amiaza mare…

continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 5 din această săptămână