DISTRIBUIȚI
În poză: Vera GÎNJU împreună cu colegii educatori și reprezentanții Direcției Educație

În galeria oamenilor de succes ai raionului se înscrie şi numele Vera GÎNJU din domeniul educaţional. Este profesoară de muzică, dirijoară de cor şi educatoare muzicală la grădiniţa nr.1 „Ghiocel” din oraşul Sângerei. O recomandă mai întâi vocaţia de profesoară şi 35 de ani de carieră profesională,constant, fără o oră sau zi lipsă. După cum ne-a mărturisit„ toate se schimbă, iar ea a fost şi va rămâine profesoară de muzică mereu.”

Încurajată de colegi şi de Centrul Metodic al Direcţie Educaţie că merită, ea a organizat recent o serată de creaţie, cu actualii şi foştii discipoli alături, cu echipele de colegi educatori de la Grădiniţele nr.1 şi nr. 5, cu specialiştii direcţiei, cu managerii şi colectivele corale pe care le dirijează în mai multe instituţii, cu grupele de copii în scena sărbătorii, micii săi învăţăcei şi cu încântarea părinţilor acestora – pentru feeria implicării copiilor lor.
Cu 84 de mici învăţăcei, ea a dat startul sărbătorii, magic, încadrându-i în valsuri dedicate toamnei şi în suite de dansuri populare.
Colectivele sale devin laureate în fiecare concurs raional, iar vocile coriştilor săi răsună cristalin.În afara programului de la grădiniţă, profesoara cu acordeonul mereu pe umăr, predă arta corală.
Pentru Direcţia Educaţie ea este salvatoare în momente cruciale când este nevoie de a prezenta o activitate extracurriculară, model pentru profesorii sau educatorii raionului, pentru buna prestaţie a sistemului educaţional raional. „De multe ori am avut şi avem nevoie de modele de activităţi,în cadrul atelierelor sau manifestărilor de nivel raional care le promovăm.De fiecare dată ea este receptivă, responsabilă când ne adresăm după sprijin. Prezintă activitatea extracurriculară ireproşabil de bine şi profund educaţional. De altfel,ca şi activitatea de marcare a 35 de ani de muncă pedagogică. Din respect pentru ea, i-am sugerat să organizeze această seară de creaţie. Să-şi prezinte anii de muncă într-o astfel de manieră pentru că merită. Pedagog devotat copiilor, aceasta este aprecierea pentru ea”, a exprimat în mesajul său de felicitare şi în Diploma de merit înmânată, Ion ROŞCA, şeful Centrului Metodic Raional din cadrul Direcţiei Educaţie.
Larisa NICOV, specialistă principală în domeniul preşcolar a făcut o referinţă la sintagma „omul potrivit la locul potrivit”, şi i-a înmânat din numele administraţiei direcţiei, Diplomă de Merit pentru o carieră profesională strălucită. Consiliul Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei a onorat-o cu un cadou bănesc…

continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 46 din săptămâna trecută