DISTRIBUIȚI

La 6 mai, de Sfântul Gheorghe, cu ocazia Hramului orașului Sângerei, în Piața centrală, în partea a doua a zilei va fi organizat pentru toți sărbătoriții și invitații la hram un program festiv. Pe scena sărbătorii vor evolua colective solicitate de Dvs, cu prestație bună la public.

Programul se va desfășura sub genericul Păcii și Solidarității, în contextul Campaniei Pace pentru Moldova.
În primele ore ale dimineții, sărbătoarea va fi binecuvântată printr-o slujbă , la Biserica Sfântului Gheorghe .

La ora 11.00 este preconizată o vizită la Muzeul de Istorie și Etnografie al orașului, a oaspeților așteptați: Consulul general al României în municipiul Bălți, primarul de Dumbrăveni, județul Suceava, România, Cetățenii de Onoare ai orașului și băștinașii: academicianul Gheorghe Duca, academicianul și poetul Ion Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” și regizorul Petru Hadârcă și mulți alții.

La ora 19.00 Programul festiv va fi lansat prin evoluția renumitului Ansamblu folcloric „Barbu Lăutaru”, din Iași, România.

La ora 20:00 programul festiv va fi continuat de artista Anișoara PUICĂ. Vestita interpretă Vă va delecta sufletele cu melodii din colecția de aur . Vă veți prinde în horă și sârbă prin îndemnul melodiilor ei, ca „Hai cu sârba lin și lin” sau „Trandafir de la Moldova”.

La ora 21.00 va evolua renumitul ansamblu etnofolcloric„Plăieșii” condus de Nicolae Gribincea.

La ora 22.00 va începe discoteca pentru toți, pentru tineri și cetățeni de toate vârstele , cu DJ, care va dura timp de trei ore.
Primăria orașului Sângerei