DISTRIBUIȚI

      Un nou început la Centrul de Creație al Copiilor și Adolescenților(CCA) din Sângerei s-a realizat prin tradiționala activitate cu genericul Ziua ușilor deschise, o nouă șansă, un drum pe care elevii pornesc cu forțe proaspete și nădejdea că își vor manifesta talentul, cum știu ei mai bine, în cadrul cercurilor cu profil diferit.

      În cadrul unei festivități solemne, pline de creativitate artistică desfășurată recent, Centrul de Creație al Copiilor și Adolescenților din Sângerei și-a deschis larg ușile a rechemat discipolii și copiii pasionați. Prin feeria acestei sărbători a fost inaugurat noul an de activitate 2019-2020. Prilej de a organiza Ziua ușilor deschise, la care și-au dat concursul discipolii instituției, care frecventează de ani de zile cercurile și își dezvoltă pasiunile. La festivitatea de inaugurare au participat copiii curioși care de curând s-au înscris în cercurile de creație . Alături de ei au fost prezenți părinții, dar și profesorii conducători, responsabili de cercuri.
       Stela Dorojneac, directoarea CCA, a venit cu un emoționant mesaj. Managera a felicitat copiii cu noul început, le-a mulțumit pentru alegerea făcută și oportunitatea de a petrece timpul liber prin activitățile centrului și vocația de a fi creator pentru copii. Inspirată, ea a prezentat fiecare cerc și minunații profesori, care vor activa și crea, îi vor susține pe copii, prin creativitate să-și dezvolte vocația și pasiunea. Nu întâmplător, festivitatea s-a desfășurat cu genericul „ În lumea pasiunilor tale.”La fiecare nou început de an școlar, fiecare dintre noi, indiferent dacă suntem elevi, părinți, bunici sau profesori, sperăm ca acesta să fie unul cu împliniri frumoase,” menționa Stela Dorojneac.
În sală domnea o atmosferă caldă, sublimă, clipe petrecute cu voie bună, prin care se amestecau emoții înăbușite, zămbete și dorințe arzătoare. Copiii au recitat poezii din creația proprie, au cântat piese muzicale, au dansat. Prin aceste câteva momente inedite discipolii centrului au reușit să transmită pentru începători, cât și cei prezenți că,adolescența și copilăria lor trăită aici, cu pasiune și prin pasiune, este una de farmec,un miracol. Centrul de Creație al Copiilor și Adolescenților este o lume de basm și un prieten al copilăriei, inocenței, orientat spe aspirațiile vârstei, cu oportunități pentru petrecerea timpului liber. A fost prezentată și o expoziție bogată de lucrări din biser, din lumea origami etc. Sala de festivități unde s-a desfășurat inaugurarea unui nou an a fost arhiplină, inclusiv prin prezența copiilor noi veniți, care din acest an vor fi învățăcei, își vor dezvolta pasiunile fiecare în cercul și la cursul chemării sale sufletești:croșetare, floristică textilă, pirogravură, quilling, arta plastică,biser, chitară band, ansamblul etnofolcloric, vocal-instrumental, canto, ansamblul vocal, dans clasic,etnografie și folclor, cultura și civilizația engleză, tainele informaticii, natura și ecologie, șah, arta lemnului. Fiecare copil este așteptat de cercul pasiunii sale.