OMUL SĂPTĂMÂNII

OMUL SĂPTĂMÂNII

Mariana DANDARA

407
DISTRIBUIȚI

Anatolie GÎSCĂ

Arhitect șef al raionului Sângerei

Anatolie GÎSCĂ s-a născut la 19 iunie 1957 în satul Baraboi,  raionul Râșcani.

După finisarea studiilor din localitatea natală, a urmat Institutul Politehnic din orașul Chișinău, unde în anul 1979 a obținut Specialitatea de Arhitect.

În perioada 1979-1980 a fost numit șeful Biroului de Proiectări prin Autogestiune pe lângă Arhitectul Principal al raionului.

Din anul 1980 și până în prezent activează ca arhitect șef al raionului Sângerei.

A ales domeniul arhitecturii dintr-o întâmplare care ia marcat activitatea de mai departe. Ca urmare a unei discuții încă în anul 1974 cu membrii comisiei de admitere a Colegiului de Arte Plastice din Chișinău, unde prezentase niște lucrări pentru a fi înmatriculat la studii. Soluția de compromis între cariera de artist plastic pe care și-o dorea și meseria de arhitect a fost propusă atunci unde nu putea fi admis pe bază de 10 clase absolvite, codițiile de înmatriculare fiind doar pentru absolvenții cu 8 clase. A fost convins de justețea acestei alegeri încă de la finele anului întâi de facultate, după întâlnirea cu un foarte bun contingent de profesori și a colegilor săi din grupa ARH-741, care a fost hotărâtoare în descoperirea complexității acestui domeniu și înțelegerea arhitecturii ca act cultural. Pentru dumnealui arhitectura este deopotrivă o profesie și o pasiune. Se consideră un prizonier voluntar al acestui domeniu.

Vine în fiecare zi la serviciu pentru că în primul rând este unul necesar, pentru lucrul executat suntem remunerați și așa putem să ne întreținem familiile. Consideră că la serviciu face exact ceea ce și-a dorit, activează pe specialitate, lucrează cu oamenii, le poate oferi și soluționa diferite întrebări ca specialist, este stimat de șefi și colegii cu care lucrează.

Arhitectura este un domeniu în care meditând mereu poate crea ceva nou.

Crede cu certitudine că cele mai frumoase rezultate obținute sunt viața ce o trăiește și cei trei copii pe care-i are, un băiat și două fete, serviciul unde activează de 35 de ani, și nu în ultimul rând un șir de lucrări, obiecte de menire socială și industrială, mai multe case de locuit individuale, proiectate de sine în calitate de autor care sunt construite în teritoriul raionului Sângerei cât și în afara lui.

Pe viitor își dorește să fie sănătos, să aibă noi forțe de muncă pentru a reuși să facă numai bine celor ce-l înconjoară, să lucreze în continuare pentru a crea frumosul și bunăstarea pentru oameni.