DISTRIBUIȚI

De cinci ani în satul Grigorăuca funcţionează Centrul pentru oamenii în etate „Sfântul Petru”. Persoanele cu vârsta înaintată din localitate se adună  în acest spaţiu al lor, bine dotat, unde sunt alimentaţi gratuit, au posibilitate să comunice unii cu alţii, să privească televizorul, să împletească, să meşterească, să citească cărţi şi ziare, să discute situaţia  socio-economică şi politică din ţară şi condiţiile de viaţă a oamenilor din categoria lor de vârstă. După cum ne-au mărturisit beneficiarii, centrul este un loc de refugiu, care nu le permite să se simtă singuri şi le dăruieşte încredere în ziua de mâne.

 

Beneficiarii Centrului „Sfântul Petru” din teritoriul primăriei Grigorăuca sunt mulţumiţi de lucrurile ce li se întâmplă lor, cum s-a schimbat viaţa multora odată cu deschiderea acestui local. „Avem  unde ne duce, putem comunica, împărtăşi ce avem pe suflet, ce ne frământă. Contează foarte mult şi prânzul cu care suntem deserviţi la cantina dotată cu tot ce este necesar. Noi nu achităm nimic pentru tot ce ne oferă centrul, inclusiv alimentaţie, servicii de spălătorie. Suntem deserviţi gratuit, dar cunoaştem cine suportă toate cheltuielile şi cine poartă grijă ca lucrurile să decurgă în albia normalităţii şi noi să ne simţim bine în acest loc al nostru”, ne-a mărturisit Pavel ROMAHA, unul dintre beneficiari.

„Faptul că luăm masa gratuit, din mila Domnului, cum se spune, ne permite să facem economii şi pensia să ne ajungă pentru alte necesităţi, decât cele alimentare.  Mulţumim din suflet celor care ne oferă aceste ajutoare şi acest suport generos. Mulţumim pentru bunătatea sufletească a celor care ne fac viaţa mai luminoasă, mai suportabilă”, a recunoscut altă beneficiară, Ludmila OJEXOVSCHI.

Oamenii în etate care frecventează acest cămin al vârstnicilor, cu drag ne-au vorbit despre marele şi generosul domn, Piter GARSTU din Elveția. Până la deschiderea Centrului în Grigorăuca el a vizitat localitatea, a cunoscut  în detalii problemele oamenilor în etate, de ce ar avea nevoie ca bătrâneţile lor să fie mult mai senine, mai puţin împovărate.

Citiți continuarea în nr. 43 al ziarului