DISTRIBUIȚI
În poză: Ion CEBOTARI, Trigon BEJANOV, Eugen PRIGOCI, Mihai BÎRSAN

 În perioada de 25 septembrie – 2 octombrie în raionul Sângerei se află într-o vizită de lucru o delegaţie din Franţa, reprezentată de membrii Revistei” Magazin înfrăţire şi parteneriat” printre care Nestor CHIMLE, redactorul şef al revistei, Eugen PRIGOCI, şeful Departamentului de logistică şi multimedia şi Trigan BEJANOV, senior internaţional Sales.
Primirea oficială a delegaţiei a avut loc în dimineaţa zilei de 25 septembrie în incinta Consiliului Raional.

Vicepreşedintii raionului Mihail BÎRSAN şi Ion CEBOTARI au primit delegaţia şi au exprimat mesaje calde de „Bine aţi venit în raionul Sângerei!”. Părţile au făcut schimb de suvenire şi de informaţii privind vizita delegaţiei şi cartea de vizită a raionului pe care aceştea urmează s-o cunoască.În semn de recunoștinţă pentru deschiderea către un asemenea parteneriat membrilor delegaţiei li s-au înmânat diplome de excelenţă din partea Consiliului Raional.
Potrivit membrilor delegaţiei „scopul vizitei lor este de a promova Moldova în lume, la nivel mondial prin prizma raionului Sângerei”.Ei vor realiza un şir de articole jurnalistice, care le vor insera în prima pagină a revistei.”Dorim să arătăm numai lucrurile bune. Totodată intenţionăm să oferim utilaj şi tehnologii moderne pentru promovarea frumuseţii ce o aveţi şi realităţile din raionul Dvs în toată lumea. Primul lucru care ne-a impresionat este căldura şi frumuseţea oamenilor de aici. Nu acceptăm jurnalismul din birou. Ne place să cunoaştem locurile, oamenii, procesele la faţa locului,” a precizat Trigan BEJANOV. În rezultatul vizitei ei vor produce şi un film despre viaţa raionului nostru, care va fi lansat şi promovat la nivel mondial.Vor deschide lumea pentru Moldova prin descoperirea şi promovarea realităţilor din raion în toate aspectele lui. La întrebarea noastră de ce anume raionul Sângerei, Eugen PRIGOCI a motivat că înainte de a programa o vizită în Moldova, s-a informat mult:”Am descoperit raionul Dvs prin evenimentele sale reflectate pe diferite site-uri, din informaţii mass-media şi alte surse. Noi am sesizat că este un spaţiu deosebit, unde se implementează diverse proicte, dezvoltă tehnologii, păroduce, construiesc stadioane, se organizează multe activităţi culturale şi festivaluri. Am descoperit talente şi un domeniu cultural atractiv, pe care am dorit pe viu să-l cunoaştem”.
Potrivit vicepreşedintelui Mihai BÎRSAN, chiar din prima zi a vizitei membrii delegaţiei au fost conduşi la întreprinderea de producere a apei SRL „Gelibet”, la strânsul roadei în unitatea agricolă, condusă de Grigore IRIMENCU. Ei sunt interesaţi să viziteze Incubatorul de Afaceri, Compexul Frigorific, instituţiile şcolare şi preşcolare, centrele de sănătate.Vor participa la Ziua Sportului, dar şi la Festivalul Sărmalelor şi Plăcintelor în Grădina Boierească,satul Chişcăreni. Vor cunoaşte oameni, realizăţi, vor fi serviţi cu bucate tradiţionale în restaurantul „Hermes”.