DISTRIBUIȚI

„Țara s-a transformat într-un ogor în care a crescut o plantă ciudată: neghina-grâu,” spunea regizorul, eseistul și filozoful Dan Puric. Cum să divizezi binele de rău, căci lupii de oi se separă ușor…
De ceva timp încoace, în inima grânelor noastre a crescut neghină, astfel încât comunismul și socialismul au născut un copil clonat în fiecare dintre noi, transformându-ne într-o nație ce se zbate în miezul atâtor forțe ale întunericului, or, cum afirma Eliade: „trăim în mijlocul unei mlaștini sociale.” Da, trăim așa buimatici, năuciți, cu speranțe răstignite, perplecși, cuminți de firea noastră, rămânem mânați în turmă, și turma ne place…
Ei, de ce să mai tindem să fim regi, când și slugi ne stă bine? Mai răsar aiurea printre noi firicele de grâu, dar neghina usucă rădăcinile grâului. Zicea Dan Puric: „de când a apărut neghina-grâu, a apărut și speranța fără speranță. Nu știu dacă e chiar așa, fiindcă oile mai au speranță, cred și merg după păstorii lor, care le poartă când pe câmpurile Bruxelles-lui, când prin stepele Rusiei, și nu observă că dimineața păstorul e îmbrăcat în roșu, iar după ce soarele apune, e în albastru…
Și acum vă întreb și mă întreb dacă au fost vreodată democrații la putere. Fiindcă nu știu cum se face că, mai ales în timpul campaniilor electorale, leii Republicii Moldova ne promit: bunăstare, o ordine deșteaptă, respect, intrarea în Europa… Și așa se face că leii tot lei rămân, dar slugile…
De la 1989 încoace am sădit o plantă, nu, nu neghină-grâu, o altă plantă, pe care o asigurăm cu apă și soare, având speranța că va crește vreodată. Începi prin a căuta adevărul, având încrederea că îl vei stăpâni, sapi în straturi, cojești un strat care dezvăluie un alt strat, ce trebuie cojit iar, leii nu vor să știm adevărul, oile nu-l pot avea, și atunci de ce tu, Basarabie, nu te trezești să-i îneci pe cei care te atacă în fiecare zi. Te întrebi dacă ai fost cumva blestemată, încât să-ți duci existența într-un fel de pușcărie…
Ne prefacem a fi crăiese și feți-frumoși, dar sufletul ni-i întunecat, ca o peșteră, de comunism, socialism, ne vrem pe tronul destinului, dar nu facem altceva decât să ni-l ducem în spate, ne vrem împărați, ne vrem și lei, dar nu știu cum alegem… să fim oi, oi din turmă, și-n turmă ne place…
Laura Țurcanu, studentă USM, Jurnalism