Nimic nu mai este sigur în lumea aceasta… Iar dacă cineva spunea „îndrăznește să te îndoiești, căci astfel cu siguranță vei găsi calea spre adevăr”, acel cineva avea dreptate.
Credeți-mă, chiar și cele mai simple și elementare lucruri, care ne par bătute în cuie, pot fi ușor contrazise. De exemplu, este oare cu adevărat zăpada albă? Și da, și nu. Da, deoarece așa ne-am obișnuit s-o elogiem în eseurile noastre siropoase de la școală, deoarece astfel a văzut decenii în șir omenirea și așa o vedem și noi acuma. Nu, deoarece în primul rând albul nu este culoare, ci non-culoare, în al doilea rând, din cauza compoziției sale chimice și a cristalelor care nu-i conferă nicidecum culoarea albă. Sau o altă întrebare: masa, fie de la birou sau de la bucătărie, în formă de paralelipiped dreptunghic, are cu adevărat colțurile pătrate? Și da, și nu. Da, deoarece din punct de vedere matematic, măsurând-o, noi spunem că aceasta formează un unghi de 90 de grade, adică un unghi drept, de unde rezultă că masa dată este pătrată. Nu, din punct de vedere chimic ale moleculelor sale, care ne confirmă faptul că masa aceasta nu e nicidecum pătrată, ci rotundă. Sau ( acuma voi prelua o idee de la o profesoară, care mă vrăjește de fiecare dată când am prelegeri cu ea): „ Dacă a venit vara și ochii mi se bucură de culorile fermecătoare, iar pisica nu vede aceste culori, atunci care din noi vede totuși corect? Eu? Dar de ce discriminăm totuși pisica? Poate eu, deoarece omul a fost înzestrat cu rațiune superioară, spre deosebire de pisică. Dar poate că pisica, deoarece, din punct de vedere biologic și omul și pisica sunt niște viețuitoare în care diferă construcția globului ocular.” De aici pornesc și cu alte idei, am putea afirma că omul este nimic și în același timp este totul. Nimic deoarece se naște spre a muri, nu e decât iarbă, și are un chip de lut muritor, ființă slabă ce nu poate opri timpul. Și e totul, deoarece cine oare, dacă nu omul, a construit o bună parte din cele 7 minuni ale lumii, a dezvoltat arta, știința etc. Iar acuma mă îndrept către „cireașa de pe tort”, unul din cele mai controversate subiecte care mă tentează foarte mult să scriu despre aceasta – Femeia. Femeia este și înger, dar și diavol, afirmă bărbații, ea mai e și gingașă, dar și puternică, invidioasă, dar și cu un suflet deosebit în același timp (doar că este cea prin care se perindă istoria omenirii). O parte din oamenii de artă au cântat-o și elogiat-o secole la rând, ca pe o adevărată capodoperă. Spre exemplu Victor Hugo spunea despre ea că este: „Cel mai sublim ideal, înger.” Alte personalități remarcante ale istoriei aveau alte păreri. Spre exemplu Napoleon Bonaparte avea să zică: „Toate femeile sunt niște târfe, în afară de mama și sora mea, dar nu trebuie uitat că și acestea sunt femei…”. De aici reiese că ce e bun pentru unii e rău pentru alții, ce e frumos pentru unii e urât pentru alții, ce e moral pentru unii, pentru alții este absolut imoral și șirul continuă… Depinde doar din ce punct de vedere privim obiectul dat și cum demonstrăm că părerea noastră este justă. Așadar noi ne alegem realitatea pe care vrem s-o trăim. Viața noastră nu e decât un șir de alegeri privite din propriul nostru unghi de vedere. Opțiuni care, la sigur, sunt ceva mai diferite decât ale celor câteva miliarde de oameni de pe mapamond. Noi suntem cei care decidem, viața e frumoasă sau ba, există prieteni sau nu, credem în dragoste adevărată sau ba, putem învinge timpul și pe noi înșine, ori ne lăsăm duși de val…
Așadar, suntem creatorii propriei noastre vieți, să fim atenți la ceea ce ne dorim. Ceea ce creăm și ce drum ne alegem în viață…
Dumitrița Pojoga, studentă la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM
