Mesaje de felicitare cu ocazia Învierii Domnului

Mesaje de felicitare cu ocazia Învierii Domnului

177
DISTRIBUIȚI

Sărbătorile de Paști ne dau speranța să credem, că vom avea un viitor mai bun…Împreună cu urările de Paște Fericit, vreau să Vă transmit și gândurie mele legate de sărbătoarea Reînvierii, principala noastră sărbătoare a Speranței.
Cred că astăzi fiecare dintre noi are nevoie, pentru o viață împlinită, de ceea ce am pus ca valori în numele Consiliului raional: Protecție Socială, Îmbunătățirea infrastructurii raionului, Sănătate, Familie,Trai decent pentru cetățenii raionului etc. Iată de ce Vă urez acum, mai întâi, să fiți în paza Domnului și să aveți parte, atunci când aveți nevoie, de Protecția Socială a statului. În același timp, avem nevoie cu toții de o Sănătate bună și de o Familie puternică – acestea depind și de serviciile care există în stat, dar și de efortul fiecăruia dintre noi.
Toate acestea – Sprijin, Sănătate și Familie – nu doar Vi le doresc, ci,Vă spun cu responsabilitate, le promovăm și le facem să se întâmple, împreună cu colegii mei, prin luări de decizii și inițiative sociale.
Sărbătorile de Paști sunt aici la noi, una din puținele ocazii în care toată familia este la un loc – cei care suntem, venim să fim împreună cu cei care au fost. Asta este legătura noastră cu trecutul și tradiția, asta ne îndeamnă să mergem mai departe, cu speranță și încredere.
Sărbătorile de Paști, cu sensul pe care îl pune fiecare dintre noi, ne dau puterea să credem. Să credem că vom reuși. Paște Fericit și Hristos a Înviat!
Cu aleasă considerațiune, Vasili MARANDIUC, Președintele raionului