Am cules aceste gânduri într-un buchet splendid de toamnă pentru a-l oferi celor care trudesc la ziar și tuturor cititorilor „ Ecoului nostru”. Am chibzuit asupra fiecărui crâmpei, ca, doamne ferește, să nu fiu înțeles greșit sau, și mai rău, să nu fiu înțeles deloc, de nepoții și strănepoții noștri, care știu totul, ba chiar și mai mult decât în lună și stele, și, care, grăbiți , în rostul firesc al vieții, trec fără a cunoaște unele emoții, a le simți, a le plânge sau a cânta, sau, pur și simplu, a ști că ele există.
Cu prisosință pot spune că în anii de existență ai ziarului „ Ecoul nostru” mă încadrez și bat la poarta sufletului amintirile din mai multe decenii… adunate cu drag în acest buchet de toamnă.
Pentru familia noastră publicația „Ecoul nostru” este „ rugăciunea de vineri”. O citim din scoarță în scoarță. Doar generațiile de ieri pot înțelege cât de mult înseamnă un veșmânt firesc al limbii sale… Poate de aceea astăzi șoptesc la urechea tinerilor: Bucurați-vă de firescul de care am fost văduviți câteva generații.
Mă bucur și sunt mândru că și eu fac parte dintre cei care-și găsesc spațiul de suflet în acest săptămânal. Cunosc cu cât efort intelectual, dar și financiar apare săptămânalul nostru de sulet.
Din buchetul evocărilor azi mai desprind culoarea omeniei, a dragostei, a bătăii de clopot și a ciripitului de pasăre, a cuvântului trudit și a cuvântului îmbietor, a îndemnului, dar și a cutezanței, a adevărului, dar și a neghinei…
Toate acestea și multe altele ating sufletul meu atunci când rostesc îmbinarea de cuvinte „ Ecoul nostru” Și a-și vrea să-i împătimesc de această simțire și pe toți tinerii, cărora le dăruiesc acest buchet de evocare în toamnă aniversară. Pentru a cunoaște…
La mulți și prosperi ani, „ Ecoul nostru”
Al Dumneavoastră cititor, Mihai Ungureanu, orașul Sângerei.
