Ziarul „ Ecoul nostru”, este ziarul local din perimetrul raioanelor Sângerei și Telenești, în care o bună parte a oamenilor din partea locului își pot exprima liber gândurile și aspirațiile cu privire la starea actuală și perspectivele vieții. Săptămânalul ne găzduiește cu ospitalitatea, cu care o făcea odinioară.
Simțind o atare susținere dezinteresată și încurajare din partea colaboratorilor care continuă să promoveze în același stil combativ ideile și idealurile noastre. Un stil curajos, cu o deschidere spre ziua de mâine.
Eu primesc ziarul în zi de vineri, dar încep a-l citi abia duminică. Interesant, cu mult suflet și simțire, scriu la „ Ecoul nostru”. Unele articole sunt ca niște poezii din cele, pe care le învățam cu plăcere de la mama sau mătușele noastre..
Când veneam pe la Sângerei, cu chestii de serviciu, mă gândeam uneori să trec pe la redacție, să vă aduc un paner cu gutui care să umple cu mirosul lor anul întreg cămăruțele în care lucrați. Dar nu mi– a ajuns îndrăzneală să Vă tulbur munca. Acum am hotărât să Vă scriu măcar, să Vă felicit din toată inima cu prilejul frumoasei aniversări de la întemeierea ziarului.
Mă închin de sănătatea Dumneavoastră și Vă doresc să faceți mulți ani înainte această publicație care, aidoma unei zile de duminică, aduce bucurie și lumină în casele oamenilor simpli, necăjiți și mai mult uitați de cei care ar trebui să răspundă de soarta lor.
Colectivul „ Ecoului nostru” a scris și continuă să scrie istoria noastră, reflectând permanent năzuințele noastre, de integrare în familia popoarelor europene. La mulți ani, „ Ecoul nostru”.
Tatiana Găleanu, cititoare fidelă, satul Rădoaia