DISTRIBUIȚI

SSE Sângerei informează că de la începutul anului şi până în prezent pe teritoriul raionului Sângerei de către echipele de salvatori și pompieri au fost înregistrate 38 intervenții dintre care 16 acțiuni de lichidare a focarelor de ardere a vegetației uscate. În acest context informăm cetățenii că anume în această perioadă odată cu creșterea temperaturilor atmosferice și a reducerii umidității se majorează considerabil numărul intervențiilor efectuate de pompieri la lichidarea focarelor de ardere a vegetaţie uscate care în majoritatea cazurilor ocupă suprafețe destul de extinse. Una dintre cauzele principale ce duce la apariția acestor focare rămâne a fi imprudenţa cu focul în timpul şi după efectuarea lucrărilor de igienizare a terenurilor agricole, a grădinilor şi curţilor cât și incendierile intenționate în scopul eliberării terenurilor și pregătirea acestora pentru pășunatul animalelor. În condiţii de vânt puternic şi umeditate redusă orice scânteie se poate transforma într-un incendiu de proporții cu urmări tragice, iar focarele de vegetaţie arsă se pot răspîndi pe spaţii extinse punând în pericol fondul forestier sau spaţiul locativ.
În acest sens, Vă îndemnăm încă odată să respectați cu strictețe măsurile de apărare împotriva incendiilor ,să nu utilizați focul deschis la nimicirea resturilor furajere și menajere cu atăt mai mult lăsarea focului deschis fără supraveghere. Responsabilitate și implicarea fiecăruia dintre noi va duce la prevenirea și stoparea arderilor necontrolate și protejarea patrimoniului și mediului în care locuim.În caz de situații de risc apelați Serviciul 112!
Sergiu MIHALIUC
șeful Secţiei SE Sângerei