DISTRIBUIȚI

Pentru Sergiu Pritula, orașul Sângerei ( 27.11)
Tinerețea ta frumoasă a urcat pe cele mai frumoase trepre ale vieții, sprijinite prin lanțul dragostei care ne leagă și legământul ce-l avem unul față de altul, credința dragostei care am oferit-o părinților, colegilor,prietenilor, tuturor celor care sunt împăcați că suntem unul pentru altul cetate și dor.
La frumoasa aniversare noi îți dorim lumină de fericire în calea vieții tale. Fiecare vis al tău să zboare cât mai înalt, până la ocrotire dumnezeiască. Îți aducem cu lumina sărbătorilor, bucuria sufletelor și cele mai alese flori automnale și profunda recunoștință pentru că ne ești zi de zi alături. Toate bune și frumoase îți dorim, precum ești tu. Îți mai transmitem gândurile noastre, urările și felicitările sincere, senine, să-ți dea Bunul Dumnezeu sănătate durabilă, putere de muncă ca să poți salva în continuare multe vieți omenești, să le alini durerile, așa precum o faci dintotdeauna în strălucita ta carieră de medic-reanimatolog profesionist.
Florile tinereții tale sunt cele mai frumoase și parfumate. Să înflorească mereu prin visele tale împlinite, prin noi speranțe în tot ce îți dorești tu de la viață. Să trăiești așa cum te știm noi, prin legile sfinte ale dragostei, respectului față de cei apropiați,dar și cei ajunși pe patul suferinței. Să ai parte doar de clipe minunate, de bucurii nenumărate, fericit să te simți în sânul familiei,satisfăcut din munca nobilă pe care o practici.
Visele de astăzi să devină realitate,speranțele demâine împliniri. La mulți și generoși ani.

Cu profund respect: soția Rodica, colegii de
serviciu, nu în ultimul rând, pacienții

 

Petru Statnâi din or. Sângerei 30.11

Stimate prietene , Vă adresaăm calde felicitări cu ocazia zilei de naștere și Vă dorim un car de sănătate, mult moroc, fericire și bucurii familiale, noi realizări în activitatea de manager, care o administrați. Păstrați-Vă și de acum pentru viitor verticalitatea, principialitatea, spiritul de bun gospodar și de familist. Culegeți bucuriile în suflet din realizările care vin din munca prestată, din dăruirea sufletească pentru ea și înaltul profesionalism, din urcușurile în viață ale minunaților feciori, cu familiile lor frumoase. Ei au nevoie de modelul lui tata și se regăsesc în el, se aliniază în permanență pentru a fi în continuare tineri de succes , cu prezența poveței celor șapte ani de – acasă mereu cu ei.
La mulți ani!

Cu drag și mult respect, prietenii.

 

Andrei Luțcan din or. Sângerei 01.12

Vă adresăm sincere felicitări cu ocazia zilei de naștere și Vă dorim tot binele din lume, multă sănătate , curaj și optimism la condiția vieții Dvs. Această zi de unu decembrie este sărbătoare dublă pentru sufletul dvs, fiind și un adept și susținător al actului unirii, consemnat în această zi. De când Vă ținem minte acest sentiment de bun patriot și bun romăn V-a însoțit mereu. L-ați manifestat, inclusiv prin poeziile scrise, având obârșia din vița neamului lui Pantelimon Halipp. Mențineți această făclie mereu aprinsă, ea în continuare să Vă ajute să fiți puternic, să depășiși impedimentele cu care se întâmplă să Vă confruntați și să Vă bucurați de viața și de împlinirea viselor, așa cum vin ele de la Cel de Sus orânduite.

Cu stimă și respect echipa
Ziarului „Ecoul nostru”

 

Pentru Mihai Prociuc din orașul Sângerei (03.XII)
Trandifirii care îi aducem în dar cu această frumoasă și plăcută ocazie a vieții tale să fie lumină pentru păstrarea frumuseții anilor care-i înscrii în cartea vieții, să aducă bucurie sufletului, să nu-ți apară regrete că anii trec. Ei sunt bogăția ta. Îți dorim din tot sufletul scumpul și dragul nostru soț, tătic și dulce bunel, pe cât de frumoși îți sunt anii care-i împlinești și trăiești, pe atât de frumoase să-ți fie reușitele, împlinirea viselor. Să ai din plin parte de ele pentru că ești generos,echilibrat, iubitor de oameni, cu verticalitate și demnitate.
Dragul nostru, timpul vine peste noi, dar te regăsim tot tânăr, energic și viguros, pilonul familiei Prociuc și al vieții noastre. îți dorim toate bune și frumoase să se întâmple în viața ta, să ți se împlinească cele mai enigmatice vise și speranțe. Bunul Dumnezeu să-ți dea puteri și în continuare ca să te avem alături, să fii al nostru mereu, să ne simțim mereu protejați, încurajați… Să te bucuri de florile sănătății, lumina norocului și a dragostei, pe care noi, îți vom aduce mereu în dar ca pe cel mai de taină vis și dor. Mereu ne este dor de tine. Noi, îți acoperim acest moment aniversar cu acest mesaj de felicitare prin care îți mărturisim că foarte mult te iubim. Din totdeauna te-am apreciat, prețuit căci ești adorabil, bărbat curajos și om între oameni. Fii așa și în continuare căci avem nevoie de tine ca o clipă de respirație. Ești tot ce ne-am dorit noi în viață, mai mult decât steaua de pe cer, mai mult decât zâmbetul zilei de astăzi. La mulți ani, bunul nostru soț, tătic și bunel!

Cu mare drag: soția, copiii, nepoțeii, prietenii

 

Lucia Macari din or.Sângerei 04.12
Primește din partea noastră un splendid buchet de crizanteme, odată cu care îți transmitem toată dragostea noastră și încântarea că tu ești mămica noastră și icoana familiei. Să știi că zilele ne par lungi fără tine, fără vorba ta mângâietoare. Nicăieri în lume nu ne-am simțit mai bine, mai cald, mai ocrotiți, decât în preajma ta și în largul căminului nostru de familie, construit din dragostea care ne-o porți, din grijile pentru noi, din înțelepciunea prin care ne-ai deșteptat cugetele, ne-ai inspirat să tindem spre cele mai frumose și decente limanuri ale vieții, spre noi înălțimi. Îți mulțumim și îți dorim să rămâi splendidă , frumoasă și încântătoare ca florile de crizanteme .

Cu drag, soțul, feciorii, nora, părinții.

 

Vasile Bejenari, directorul SRL „Gelibert” 04.12
Stimate domnule director, ne permitem pe această cale să Vă transmitem plecăciunile noastre de respect, însoțite de urări de multă sănătate și prosperare în toate. Suntem onorați cu toții să muncim alături de Dvs, să facem parte din echipă, alături de un om deosebit, de excelent administrator al campaniei și de cel mai renumit producător al băuturilor răcoritoare. Purtăm în suflete multă recunoștință, stimă, prețuire, Vă admirăm spiritul de mare întreprinzător, înțelegerea și cumsecădenia, omenia de care dați dovadă de fiecare dată.
La mulți ani, cu noi realizări, cu noi culmi atinse prin profesionalismul care-l dețineți și generozitatea sufletească care Vă caracterizează.

Cu mult respect , colegii

 

Nina Popov din or. Sângerei 06.12
Dorim să-ți trezim zorii acestei zile importante cu lumina florilor noastre de dragoste și cald atașament pentru tine. Cu petale de trandafiri din pridvorul casei tale presurăm poteca către sufletul tău cald și bun și cu ele îți scriem „La mulți ani!”. Dorim mult de tot să nu te simți singură niciodată, nici mistuită de dor, deși fiica iubită îți este departe, iar dorul de toți cei dragi, nepoței te cuprinde ca și trecerea anilor. Curpinde această zi însemnată cu sufletul tău bun și generos, cu toată ființa deosebită , că viața e frumoasă cu tot ce ne oferă ea, ne surprinde sau ne provoacă. Lumea în care trăiești tu este frumoasă, bucură-te de ea și fii fericită.

Cu drag, prietenii de la Sângerei, cei dragi.

 

Grigore Irimencu, directorul SRL„ Virtuosimpex” 06.12
Domnule director și bun coleg, Vă adresăm calde felicitări cu ocazia zilei de naștere și Vă dorim sănătate câte boabe de roade ați recoltat în acest an agricol mănos și mărinimos pentru activitatea managerială a Dvs și pentru asociație în general. Ați fost apreciat și răsplătit cu cele mai multe distincții dintre toți producătorii agrcoli din raion și noi, ca și toți oamenii din jur, care Vă cunosc, conlucrează cu Dvs suntem mândri și Vă admirăm spiritul de neântrecut gospodar. Tot de atătea bucurii să aveți parte în familie, în viața copiilor, pentru care sunteți un tătic iubitor, un plilon neclintit la nici o frutună de viață. Cu putere, pricepere și încredere să urcați în continuare treptele viitorului și să fie el cu ani de viață frumoși. La mulți ani!

Cu stimă, colegii