DISTRIBUIȚI

Cu mare durere în suflet rudele și apropiații, unicul fiu Victor, deplâng trecerea în neființă a Vioricăi Roșca, cea care a fost mămică și fiică iubitoare, soră și bunicuță, nană și verișoară dragă. A fost înmormântată la locul de veci din cimitirul or. Sângerei pe 1 noiembrie, 2020, o zi de duminică, cernită și ploioasă, ca și sufletele celor ce au petrecut-o în cortegiu funerar, pline de lacrimi și cernite de durere. Viorica, regretata, a plecat prea devreme și prea departe de noi, printr-un deces subit. A plecat nevrând într-o destinație veșnică, poate cerească, luând cu sine bucuria noastră de a trăi cu ea alături, de a o avea vie, sănătoasă, ființă dragă și comoara sufletelor din noi. În afara știrii și simțirii ei, ne-am rugat printre lacrimi Domului, destinului, sorții să-i mai lase vieții ei niște ani, că e tânăra, că trebuie să trăiască. Ei însă îi dăruiam doar speranțele în bine, sufletele noastre deschise și iubitoare, zâmbetele, că tu ești cu noi, vom izbuti încă multe împreună, vom umplea cerul cu stelele fericirii. Miracolele se întâmplă, știm cu siguranță, doar că nu în cazul nostru. Când am așteptat minunea, ea a închis ochii și simțindu-ne alături, știind că suntem ne-a mai lăsat ultima suflare.
Până la cer ne este disperarea că am pierdut-o. O căutăm, pe oriunde a fost, pe oriunde am fost. Ne-a lăsat fără ea și nu putem să credem și să acceptăm viața fără ea.
Cu durere o deplâng: îndoliata mamă, feciorul, nora, nepoțica, sora, fratele, cumnații, nepoții, verișoarele, unchiul și mătușa, apropiații și rudele.

Mor și florile de Viorea

Prematur, la numai 57 de ani, s-a stins din viață Viorica Roșca din or. Sângerei. A fost petrecută pe ultimul drum în duminica trecută, 1 noiembrie, o zi cernită de durere pentru pierderea ei, cu toate lacrimile cerului care nu au mai încetat să-i scalde ultimul drumul și cel fără întoarcere. O lume largă și frumoasă, de familie și neam din neam, îndurerată pe care a lăsat- o ea în urma sa o deplâng. Cu toții trăiesc în suspin , au sufletele cernite de durere și pierdere irecuperabilă. Fiecare dintre ei: îndurerații: mama, feciorul, noră, nepoțica, sora, fratele, cumnații, nepoții, verișoarele, unchiul și mătușa știu și înțeleg în această povară de durere singurul lucru- Viorica n-a vrut să moară. Vestea morții ei ne-a descumpănit și pe noi: De multe ori în viață fiind, în munca care o iubea ,ne-am deservit la farmacia Centrului de Sănătate Sângerei unde a lucrat tot timpul. Ca și toți localnicii orașului o admiram pentru frumusețea și eleganța feminină și purtam în suflet încrederea că dacă nu devenea farmacistă de vocație, cu facultatea universitară absolvită, top model trebuia să devină.

Exprimăm profunde regrete și compasiuni celor dragi care o deplâng și trăiesc suferința pierderii irecuperabile. Exprimăm profunde condoleanțe surorii regretatei, unica, avocată Elena Negru, cu care suntem într-o colaborare luminoasă de mai mulți ani și care este o prietenă a ziarului. Aici pe pământ, în inimile voastre lumina ei niciodată nu se va stinge, lumina celei care a fost și ați avut-o. S-o aveți mereu în amintire și ea mereu să fie printre voi, în lumea neuitării căci, unica ce și-a dorit a fost să nu plece de lângă voi toți. Ce enorm va iubit.
Cu durere și profundă compasiune pentru toți cei care-i suferiți plecarea ei din lumea noastră și a ei, nemărginită și frumoasă, care i-a aparținut.
Echipa „Ecoul nostru”


Lacrimi pentru colega pierdută

Colegii medici și lucrători medicali de la centrul nostru deplâng cu durere trecerea în neființă a șefei farmaciei Centrului de Sănătate Sângerei, regretata Viorica Roșca. Fiind originară din Chișcăreni, tânăra absolventă a Universității de Medicină și Farmaceutică din Chișinău a avut posibilitatea să revină acasă, în raionul său și să se dedice oamenilor de aici. Astfel am fost colegi de-a lungul vieții și carierei profesionale. Am prețuit-o mult pentru că cunoștea profund și își iubea profesia, pentru inteligența sa nemăsurată și pentru deschiderea către om, coleg, pacientul trimis de noi către serviciile sale. Pe toate le înțelegea cu inima, cu pregătirea ei profesională impecabilă. Am prețuit-o pentru acuratețe, dedicație și devotament profesiei. Farmacia unde a lucrat a fost unicul loc de muncă a Vioricăi. A înfruntat orice a trebuit de înfruntat, niciodată n-a invocat motive, că ar da de greu, de imposibilitate dat. Niciodată n-a cedat ,nu a plecat de la locul de muncă, care l-a binecuvântat cu întâiul ei pas făcut către profesie , către afirmare profesională. Viorica a fost o mândrie pentru noi ca colegi medici, dar și pentru părinții ei, slăviți profesori. În fața deciziei destinului, sorții, Celui de Sus, nici noi cei care suntem trimiși pe pământ, printre oameni și pacienți să vindecăm orice suferință, iată că nu s-a putut. Și scumpa noastră colegă s-a stins prematur. Regretăm enorm de mult plecarea sa din această lume și viață pe care a iubit-o. Împărtășim durerea din sufletului unicului ei fecior, a nepoțicăi, nurorii, surioarei, fratelui, mamei îndoliate pentru pierderea fiicei tinere și iubite, tuturor celor dragi care o deplâng. La rândul nostru, îi vom purta creștinește și prietenește veșnică amintirea.

Administrația și colectivul Centrului de Sănătate Sângerei