Spre regretul unora și fericirea altora, firea poporului nostru e din cale-afară de petrecăreață, iar sărbătorile sunt așteptate cu patos în speranța unei beții de proporții, după care să poți spune: „asta da sărbătoare” sau poate „asta da beție”… Celor care ar încerca să mă contrazică le-aș propune să-și amintească ultimul chef de până la pandemie, la care au băut ceai, cafea sau sucuri în locul băuturilor alcoolice…
Exceptând barurile și discotecile, cluburile de noapte ( localuri tipice pentru „sărbătoarea unui eveniment” – iar la moldoveni astea-s impunătoare), Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) cred că a văzut cele mai mari beții și cele mai multe fapte neverosimile. Să se fi gândit avizii de libertate / independență de la Marea Adunare Națională că pe locul unde-și expuneau piepturile baionetelor și unde se năștea o inimă de popor care bătea cu emoția patriotismului, că pruncii lor în câțiva ani își vor sparge capetele aici pe la concerte, organizate de mai marii țării, vor da peste cap tone de bere și votcă și își vor dezgoli trupurile, nu pentru baionete, ci pentru că stresul e în vogă? Le-au trecut prin minte că acești copii vor scuipa pe idealurile părinților, urlând pe Arc și umblând amețiți (îndobitociți ar fi mai corect) în jurul Catedralei? Să fi crezut ei, că peste ani, puțini își vor da seama de conotația acestui nume?
De câte ori Pieței i-a fost dat să mai trăiască o dată coșmarul unei astfel de sărbători, incredibilul ca incredibilul, devine normalitate la un moment dat, vorba cuiva: „cu ce nu se deprinde omul?”, doar că acutul lui devine pe zi ce trece mai înfiorător. Călcat în picioare, ghiontit din toate părțile, sticle și bere zburând indiferent spre capul cui, scăldat în vodcă și urlete inumane, au simțit, văzut și auzit oricine a avut prilejul să ajungă la vreun concert de acest gen, un fapt, însă, m-a înghețat, m-a făcut stană de piatră, mi-a ridicat ochii spre cer a iertare – nimic mai simplu și în același timp mai odios și ridicol – o fată pe umerii alteia…(?) Că purtatul de umeri a fetelor de către prietenii lor (spre accesibilitatea privirii scenei) e o „modă” (de import), fie, unde s-o fi pierdut demnitatea celui care se lasă încălcată de o altă tipă, nu pot să-mi explic. Chiar există și un asemenea grad de degradare?
Cineva ar spune că e incorect să privim doar partea proastă a lucrurilor, accept, doar că nu toate ar putea fi catalogate la cealaltă parte în concertul în cauză.
Și apoi, și alt aspect ar trebui să ne pună în gardă: de ce ar fi cazul să se întâmple „minuni” de acest gen între Catedrală ( cetatea credinței), Guvern ( pilonul statalității) și Ștefan cel Mare ( monumentul triumfului istoriei noastre)? Oare într-un Chișinău atât de mare, cu atâtea periferii, nu se găsește un alt loc? Scuză că Piața e centrul orașului ( și epicentrul ieșitului din comun) și e mai accesibilă, nu ține. Adevărații fani ai invitațiilor la sărbători ar face câțiva kilometri în plus spre a-și susține adorații, cât privește categoria celor care caută un locușor pentru desfrâu, cu atât mai mult – înțelepciune populară are un proverb despre un porc în căutarea glodului… De ce se permite doar ca acest glod să stea în PMAN? Și la Sângerei, e la fel. Toate concertele de sărbători se petrec pe piața din centrul orașului, lângă Consiliul Raional și Primărie. Și e păcat. Ar trebuie de găsit un alt loc pentru distracții.
Laura Țurcanu, studentă
