Credeam că plecarea moldovenilor la muncă peste hotare nu mai este demult un subiect atât de sensibil, dar m-am înșelat.
Altfel stau lucrurile la sat, unde inima de părinte încă refuză să se împace cu dorul de copii, nepoți. Se încăpăținează și nu vrea. Zilele trecute, fără să vreau, am prins o discuție de suflet a unor femei trecute de 60 de ani. După primele fraze auzite mi se făcuse pielea ca de găină: – Ai tăi când au plecat?- Ohohooo… 18 ani în urmă. Mi i-a mâncat Italia. Nu mi-am văzut copiii, care sunt deja bărbați în toată firea și adevărate domnișoare.
-Ei, ai mei m-au sunat zilele trecute și mi-au spus că sunt bunică. Am plans de bucurie și de durere că nu sunt lângă mine, acum când puterile mă părăsesc pe zi ce trece.
Căderea guvernelor, furtul miliardelor, lipsa unei coaliții de guvernare sunt nimicuri pe lângă drama părintească și dorul care le mistuie sufletul.
