De fiecare dată când particip la festivitățile consacrate Zilei Lucrătorului Medical și Farmacistului gândul meu este la acest cuplu, adică la Ion și Natalia Budu, felcerul și moașa satului pe parcursul a 35 ani. Acum nu mai știu dacă mai pregătesc pe la colegiile de medicină felceri și moașe dar atunci, în timpul copilăriei noastre ei însemnau ceea ce acum se numește medic de familie.
Ei cunoșteau despre boala omului totul, iar în condițiile când nu erau nici ambulanțe medicale, nici transport de rută singura speranță în caz de necaz erau la ei. Țin minte când unul din copiii vecinilor noștri de vre-un an înghiți o monedă măruntă – era deja vânăt la față și se sufoca. Caînadins prin mahala era Ion Constantinovici care avea în obicei după orele de primire să facă un rondou prin sat. Nici n-a mai ascultat de mama ajunsă la disperare – a luat în palma stângă coșul pieptului băiețelului și l-a lovit ușurel cu palma între omoplați. Moneda cu ghinion, ca din pușcă zbură și se rostogoli zângănind pe podele. Iar alt vecin al nostru căzu la pat. Din senin, deși parcă nu suferea de nimic. L-au chemat pe Budu care văzând chinurile celui aflat pe moarte ceru fiului aflat alături să caute de undeva un ”bicioc” de țigară. Acest capăt de țigară aprins i l-a dat muribundului care după câteva fumuri rase, ca prin minune, își reveni. Felcerul dojeni pe pacient că nu se cuvine să se lase așa de repede de fumat fiindcă organismul simte foame de nicotină care dacă n-o administrezi poate fi fatală!
Și așa zi de zi au muncit și nimeni nu le-a auzit tânga ori vre-o pretenție față de pacientul cu durere. Nu au mai știut de zile de odihnă ori ore de primire, zi sau noapte că te mirai de unde atâta putere și răbdare în acești doi oameni!
Continuarea citiți în n.26 din 17 iunie 2022
