DISTRIBUIȚI

Zile trecute m-am certat la cuțite cu un prieten de la facultate din cauza diferendului nostru fiind vaccinarea contra COVID.

Prietenul meu absolvi facultatea cu diplomă roșie acum 37 ani și după idee putea să lucreze unde voia. A lucrat la gazetă, apoi la CR al comsomolului, iar după ce URSS și-a dat duhul a intrat în învățământ unde predă educația civică și religia. Are publicate patru cărți de poezie, o monografie despre o catedrală din oraș și un tratat contra masoneriei care în opinia sa reprezintă noua ordine mondială care vrea să distrugă dreapta credință adică să ne ducă la pierzanie. Îmi mai spune că undeva la mănăstirea Poceaiev niște inși pentru 100 euro ar fi solicitat unei enoriașe să împrăștie pe teritoriul complexului monastic conținutul unei fiole și că avioane ar survola spațiul aerian pulverizând ceva din care cauză lumii de la sate i s-ar face rău…
Este adevărat că ideea cu ordinea mondială n-a plăcut părinților lucizi a copiilor care au întrebat la direcția liceului și la DGE cum de înțeles modul acesta de judecată a pedagogului din care cauză prietenului meu i-au luat orele de educație civică. Adică dacă cauți pe dracu –îl găsești.

Continuarea citiți în n.36-37 din 10 septembrie 2021