Creată de natură, poluată de om

Creată de natură, poluată de om

129
DISTRIBUIȚI
Mihai BOLOGAN

   La data de 22 martie, se sărbătorește Ziua mondială a apelor. Fiindcă apa este sursa existenței, iar întrebuințarea ei zilnică este indispensabilă, am discutat cu specialistul în domeniu Mihai BOLOGAN, medic igienist al Centrului Sănătate Publică Sângerei (CSPS).

– D-le BOLOGAN cât de calitativă este apa pe care o bem?

   „Apa pe care o folosim trebuie să fie apă potabilă, sigură, să fie limpede, fără miros, cu temperatura potrivită (7–11 grade) pentru a putea fi consumată cu plăcere. De asemenea să nu conțină microbi (de febră tifoidă, dizenterie, diaree, hepatită etc.) să nu fie nici dură, nici moale, să nu conțină multe substanțe anorganice atât în suspensie, cât și dizolvante, să nu conțină substanțe toxice (plumb, arsen, seleniu, bor) existente în natură sau în sistemul de aprovizionare. Cu toate acestea, apa pe care o consumă populația raionului din fântânile arteziene și din sistemele de distribuire a apei potabile denotă impurificarea acestora cu fier, fluor și amoniac. Ponderea problemelor nestandarte după conținutul de amoniac variază între 65–67%, după fluor până la 45–50%. Analiza calității apei din fântânele de mină pe parcursul ultimilor ani indică la 80–90%, din probele investigate apa nu corespunde cerințelor sanitaro–igienice care denotă poluarea cu nitrați, fluor, sulfați.”

– Care sunt cele mai afectate ape și factorii principali ce o poluează?

   „Cele mai afectate sunt apele de suprafață, și cele freatice, care alimentează fântânile și izvoarele deoarece contaminarea este posibilă prin infiltrarea apelor de suprafață. Factorii principali ce poluează apa sunt latrinele sau gropile cu gunoi, sistemele de canalizare, grajdurile de animale, apa de ploaie și cea provenită din zăpadă topită, substanțele chimice etc. Principala pricină este lipsa stațiilor de epurare a apelor reziduale. În cele 70 de localități ale raionului, funcționează doar una, în orașul Sângerei”.

– Sunt localități în raion care se confruntă cu problema deficitului de apa?

   „Până în prezent problema dificitului de apă în raion nu există. Poate să…

continuarea o veți citi în numărul 12 al ziarului din săptămâna aceasta

Foto: arhiva personală