DISTRIBUIȚI

Consiliul Consultativ al Elevilor din raion manifestă dorințele și opiniile tuturor elevilor, prin intermediul consilierilor. În fiecare instituție din raion activează Consiliul de Elevi. Membrii consiliilor vin cu numeroase propuneri pentru a îmbunătăți nivelul instituției, și a optimiza atmosfera acestora. În cazul întâmpinării unei probleme, consilierii se prezinta CCE din Sângerei, iar împreună cu conducătorul Ion Roșca,Șeful Centrului metodic, găsesc soluții oportune de a rezolva problema.
CCE dezvolta rangul instituțiilor raionale, cât și republicane, prin diverse idei fascinante, propuneri interesante, ce face ca școala să fie locul unde dorințele se realizează, un loc plin de culoare și fantezie.
Pe data de 8 decembrie 2019, în incinta Liceului Teoretic ,,Mihai Eminescu”, a avut loc ședința Consiliului Consultativ al Elevilor. La ședință a avut loc alegerea organelor de conducere a CCE raional, autoprezentarea și raportul consilierilor raionali din instituții.
Membrii CCE sunt tineri, din fiecare instituție a raionului Sângerei, ce vin cu viziuni cât mai pozitive, și cu o dorință debordantă, pentru a îmbunătăți cât mai mult disciplina, dar și implicarea tuturor elevilor la ameliorarea preocupărilor din instituțiile raionului.

Mădălina Focșa,
eleva cl.IX,Gimnaziul ,,Sergiu Rădăuțan” Iezărenii Vechi