(Continuare din nr.11)
Partea 2: Iuda îl trădează pe Isus și poporul cere răstignirea
Este 7 aprilie a anului 30. În Ierusalim și grădinile sale e noapte. Din depărtare se apropie o grupă de polițiști. Făcliile lor ard cu flacără. Din întuneric se desprinde o siluetă, care îmbrățișează un bărbat, ce tocmai terminase a se ruga. El îl sărută pe bărbat pe buze. Acesta-i un semnal stabilit între polițiști și trădător.
Acesta este Isus, bărbatul pe care ei îl caută. Pe trădător îl cheamă Iuda. El administrează banii micii parohii a lui Isus. Pentru 30 de arginți, care constituie salariul lunar a unui zidar, a fost el gata să-l trădeze pe Isus, adică pe al său “învățător”. Iuda a aflat la ultima cină de taină că Căutatul va înnopta într-o peșteră din fața orașului. Peștera, care era la o adâncime de 19 metri, avea o înălțime de 3,5 metri și se găsea în grădină Chatsimani era folosită pentru darea la pres a măslinelor. Încă în noaptea reținerii s-a început procesul împotriva Arestatului, care a fost urzit viclean de înaltul preot Caiafa Mai marele templului, conducătorul celor ce l-au răpit îl conduce pe arestatul Isus nu într-o celulă a temniței, ci la Ana acasă, care este de fapt socrul lui Caiafa.
Ana este căpetenia dinastiei Preoților Celor mai de Seamă, care se simțeau amenințați în scaunul lor de la putere de către Isus. Încătușatul primi o lovitură în față și fu după un scurt interogatoriu târât mai departe. Instanța religioasă competentă, pentru ai condamna pe “preoții falși” este doar Înaltul Sfat. Dar el se desfășoară nu în sediul lui oficial de pe Muntele Templului, ci în luxoasa casa privată a Înaltului Preot. 71 de consilieri din oraș sunt prezenți în noaptea asta la sfat și procesul este condus personal de către Caiafa.
Pedeapsa cu moartea este hotărâtă, doar motivele mai trebuise încă de le prelucrat. Adunarea dovezilor începe cu interogarea martorilor despre vorbele și minunile lui Isus, care pentru Preoții cei mai de Seamă nu sunt altceva decât niște calomnii și trucuri vrăjitorești. După regulile procesului evreiesc, o mărturie capătă numai atunci putere de lege, dacă coincid două mărturii. Însă fiecare din persoanele interogate depun mărturii că au văzut și au auzit lucruri și vorbe diferite.
Caiafa îi urlă în față lui “Nu vreai să răspunzi la declarațiile martorilor ce le dau împotriva ta?” Isus tace, procesul e amenințat de a eșua. Dar de odată, pe neașteptate, Isus își eliberează calea spre cruce. La întrebarea lui Caiafa, dacă el cu adevărat ar fi Fiul lui Dumnezeu, răspunde calm și clar: “Da, sunt”. Cu asta componența infracțiunii prevăzută pentru “Hulirea lui Dumnezeu” este din punct de vedere juridic deplină. Sentința a fost promovată la zorii zilei, pe deplin oficial și deja în clădirea administrativă, cu grefier judecătoresc, referendari și studenți juriști. Votul senatorilor, care trebuiau să fie cel puțin 23 la număr, a adus rezultatul dorit. Însă pe așa cazuri, doar conducerea de ocupație este în drept să execute sentința cu moartea, dar ea din principiu nu vrea să se implice în discuții religioase. De acea Caiafa construiește o nouă acuzare: din “Calomnia împotriva lui Dumnezeu” a apărut “Înalta trădare” și procesul penal sa prefăcut într-un proces politic și fățărnic, de dat într-un spectacol.
Continuarea citiți în nr. 12 din 19 martie 2021
