DISTRIBUIȚI

Exprimăm regrete și profunde condoleanțe îndureratului nostru coleg, profesorul de limba și literatura română, Vasile Manoil în legătură cu decesul subit al soției sale, Svetlana Manoil, medic de familie la Centrul de Sănătate Bilicenii Vechi.
Ne sunt sufletele cernite de durere și tristețe pentru pierderea irecuperabilă a acestei ființe luminoase, care a fost o soție minunată, o mămică excepțională pentru trei copii ai săi și bunicuță de poveste pentru nepoței. A fost și a rămas pentru totdeauna și medicul de familie a fiecărui dintre noi.
Pentru cât de bună a fost și câtă vindecare a dăruit oamenilor, va avea în rai lumină, știm bine.
Dumnezeu s-o primească în Împărăția Sa.
Administrația și colectivul profesoral al Gimnaziului „Valentin Mereniuc” din Bilicenii Vechi