Realizarea României Mari prin unirea Basarabiei, Bucovinei, și Transilvaniei cu Vechiul Regat a fost rezultatul acțiunilor Românilor în condițiile favorabile create de sfârșitul Primului Război Mondial, când dispăreau de pe harta Europei Imperiul Țarist și cel Austro-Ungar. În acea perioadă, românii din Transilvania și Bucovina aflați sub ocupația habsburgică,și cei din Basarabia sub ocupația țaristă sunt supuși unor politici masive de deznaționalizare și asimilare, promovate de autoritățile maghiare. Politica de deznaționalizare a provocat numeroase manifestări de protest cu caracter național.
Marea Unire din 1918 încununa aspirațiile de veacuri ale românilor de a trăi într-un singur stat, fiind rezultatul luptei tuturor forțelor și categoriilor sociale interne. Astfel, se desăvârșea formarea României Mari, noul stat având o suprafață de 295 049 km și o populație de peste 18 milioane de locuitori. Recunoașterea noului stat s-a făcut în plan internațional prin tratatele de pace încheiate la Paris, în anii 1919-1920.
Prima provincie românească care s-a unit cu România a fost Basarabia. În 1917 s-a constituit Partidul Național Moldovenesc, care va coordona mișcarea de eliberare a Basarabiei. Cu prilejul Congresului ostașilor moldoveni reunit la Chișinău în noiembrie 1917, acesta va proclama autonomia politică și teritorială a Basarabiei și hotărăște constituirea forțelor armate proprii și convocarea unui organ reprezentativ al Basarabiei, Sfatul Țării, condus de Ion Inculeț. Tendințele de eliberare națională se dezvoltă în continuare, și astfel în decembrie este constituită Republica Democratică Moldovenească, ca mai apoi în ianuarie ea să devină independentă. Dar, independența a fost vremelnică, deoarece „toți bunii patrioți români din Basarabia erau încredințați, că singura soluție a problemei politice din patria lor nu putea fi alta decât unirea ei cu vechea Moldovă, care fusese ruptă de ruși cu o sută de ani în urmă ”.
~Odată cu alipirea tuturor teritoriilor românești, populația țării a crescut de la 7,2 milioane de locuitori la 14,6 milioane. S-a dublat și suprafața noului stat. După reîntregire, țara și-a mărit suprafața de păduri de 2,5 ori, la fel și căile ferate, și pășunile. Toate până în vara anului 1940, când România a pierdut Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Basarabia, Transilvania de Nord și Dobrogea de Sud.
Printre personalitățile care au avut contribuții importante la participarea României la război și la realizarea Marii Uniri a fost regele Ferdinand, care a acceptat împroprietărirea țăranilor români și introducerea votului universal. Regele a refuzat să promulge Pacea de la Buftea, ceea ce a făcut posibilă participarea României pe picior de egalitate cu statele victorioase la tratativele de pace de după Primul Război Mondial. Regina Maria a animat munca de ajutorare a răniților, fiind nelipsită din focarele de epidemie și din tranșee. După război a călătorit la Paris, unde a intervenit pe lângă personalitățile politice occidentale pentru recunoașterea unirii. Chiar și în momentele în care nu a fost la guvernare, liderul liberal Ionel Brătianu a influențat decisiv desfășurările politice.
Încheiată de facto la 1 decembrie 1918, odată cu unirea Transilvaniei, recunoașterea diplomatică a Marii Uniri a solicitat eforturi pe parcursul următorilor ani. În ciuda constituirii ei într-un scop esențial al politicii externe în următoarele două decenii, recunoașterea din partea Uniunii Sovietice nu a venit niciodată, iar dinspre ea avea să vină în iunie 1940 ultimatumul declarat, în convență cu Germania nazistă, care a pus în acțiune dezmembrarea României Mari în favoarea Uniunii Sovietice, Ungariei, precum și Bulgariei. Noua întindere a statutului și noua structură socio-economică au produs schimbări fundamentale ale sistemului politic. Din cele două partide mari ale Vechiului Regat a supraviețuit doar Partidul Național Liberal, căruia în perioada interbelică i s-a opus Partidul Național Țărănesc, condus de Iuliu Maniu. Viața culturală a cunoscut o perioadă de efervescență fără precedent, manifestată în artă și știință.
Din câștigurile teritoriale ale anului 1918, doar Transilvania și Bucovina de Sud au rămas României după cel de-al Doilea Război Mondial. Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herța au fost încorporate URSS, iar Cadrilaterul a rămas Bulgariei. Ideea unirii Republicii Moldova cu România, deși neasumată de niciunul dintre cele două state, a rămas prezentă în discursul public din România și Republica Moldova.
Parlamentul României a adoptat, la 31 iulie 1990, Legea nr. 10 din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare națională și a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională.
Anul 1918 luase sfârșit cu realizări deosebite în viața națională. Începută pe câmpurile de bătaie ale războiului pentru reîntregime, înfăptuită de către adunările de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, MAREA UNIRE a fost scopul național de câteva secole, iar hotărârile luate la 27 martie, 28 noiembrie și de 1 decembrie ale anului 1918 reprezintă împlinirea idealului românesc de a trăi liber într-un singur stat național unitar.
Ne mândrim cu faptul că în acea perioadă de răscruce raionul Sîngerei a avut în componența Sfatului Țării următoarele personalități – Pan Halippa, Anton Crihan, Vasile Gafencu și Ion Ignatiuc, care au fost în avangarda evenimentelor de acum un veac, având contribuții importante în realizarea dezideratului de unitate națională.
Români am fost, suntem, și vom fi, în suflet și în adevăr! Mai avem timp să schimbăm ceva, dar care sunt dezideratele voastre, popor, în ziua de azi?…
Gagiu Axenia, Gadîrca Cătălina, Pînzari Valeria
și Pîrlog Gabriela, eleve în clasa X-a “A”,
Liceul Teoretic “OLIMP’’,
Profesor: Petru Dubenco
