Pune valorile umane mai presus de curriculumul școlar. Își focusează atenția pe starea de bine a copiilor, mai puțin pe surmenarea acestora cu teme și sarcini care îi depășesc. Ana Turtureanu, profesoară în liceul Nicolae Casso din satul Chișcăreni, susține că programul de studiu necesită a fi adaptat noilor tendințe. Despre valorile incluzive, necesitățile copiilor, dar și schimbările inițiate în sistemul de învățământ citiți în interviul ce urmează.
Proiectul “Puternici prin diversitate –aplicarea Indexului Incluziunii” își propune să promoveze valorile incluzive, să transforme mediul școlar în comunități prietenoase copiilor și să ofere o abordare individuală fiecăruia. Cât de dificil este să aplicați aceste valori în școala în care activați?
Am în clasă un elev cu cerințe educaționale speciale. Îmi doresc să identific o abordare propice pentru a-l implica în activitățile desfășurate cu întreaga clasă, îmi doresc să se simtă acceptat și înțeles. Copilul manifestă un comportament dificil, dar trebuie să frecventeze școala. Până la urmă, fiecare copil are nevoie de o abordare individuală, căci ei vin din medii diferite. Fac tot ce-mi stă în puteri ca să-i fac să se simtă egali, în pofida faptului că sunt deseori învinuită că aș fi un profesor mai îngăduitor. Îmi doresc ca elevii mei să se simtă bine la școală. Studiile denotă că elevii nu memorizează metodele profesorului, dar emoțiile furnizate de acesta. Eu încerc să le ofer, pe lângă cunoștințe, emoții frumoase.
Copii ar putea să ofere cele mai ingenioase soluții pentru provocările cu care se confruntă un sistem întreg. În ce măsură se ține cont de părerile lor? Cât de liberi se simt aceștia în a-și exprima opinia?
Eu încerc să creez premise pentru ca fiecare elev să se simtă pe picior de egalitate. Mereu țin cont de părerea elevilor mei. Chiar dacă inițial îmi proiectez lecția într-o anumită manieră, deseori aceasta ia o altă întorsătură și asta pentru că elevii mei se simt liberi să intervină, ei pot să-mi spună că vor să facă altceva. Urmăresc ce le place și plec urechea la doleanțele lor.
Ați menționat anterior că încercați să le furnizați copiilor emoții. Ei, la rândul lor, cum apreciază efortul dvs. de a face școala altfel?
Cel mai bun indicator este relația stabilită cu elevii și părinții lor. Recent m-am implicat în cursa electorală locală, dar nu am adunat suficiente voturi pentru a mă alege cu funcția pentru care am candidat. Când am revenit la școală, copiii erau atât de bucuroși să mă revadă. M-au luat cu asalt cu entuziasmul lor. Reacția lor m-a impresionat. Atunci mi-am dat seama că școala este locul potrivit pentru mine.
Pe cât de necesară le pare unora incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale, pe atât de reticent au primit alții noile schimbări inițiate în sistemul de învățământ. De ce considerați că este important să le oferim oportunități tuturor copiilor?
Modelul de integrare al copiilor cu cerințe educaționale speciale condiționează viitorul acestora și integrarea lor în societate. Școala ar trebui să-i pregătească pentru ziua în care nu vor mai beneficia de suportul familiei sau a profesorului. Succesul nu neaparat le aparține celor care au făcut studii superioare, dar celor care știu să muncească, să fie oameni, să-și poată asigura un trai decent și să poarte demnitatea de om.
Procesul de reformare a sistemului de învățământ și incluziune a copiilor cu cerințe educaționale speciale a adus cu sine o serie de provocări. Care dintre acestea le-ați întâmpinat în activitatea desfășurată?
Noi avem multe puncte slabe la capitolul incluziune. Procesul a început de la coadă. Ni s-au dat teme pentru acasă, iar apoi au venit cu lecțiile propriu-zise. Sper că factorii de decizie au înțeles erorile comise. Foarte puțini dintre noi cunosc cum să interacționeze cu elevii cu cerințe educaționale speciale. Nu sunt o problemă, dar necesită un grad sporit de cunoștințe, metode și instrumente optime. Mai multe organizații au încercat să ne ofere instruiri or un pedagog este cel care mereu trebuie să caute soluții pentru provocările cu care se confruntă.
Mulți profesori susțin că întâlnesc dificultăți în a dezvolta un parteneriat viabil cu părinții. Cum vă reușește acest lucru?
Fiecare părinte își dorește ca odrasla lui să înregistreze rezultate cât mai frumoase. Acestea apar doar în cazul în care pedagogul se implică în egală măsură cu părintele. Cele 45 de minute petrecute în clasă sunt insuficiente. Cunoștințele necesită a fi dezvoltate acasă. Atunci când profesorul lucrează în tandem cu părintele, există continuitate și prin urmare există succes. Lucrez cu cei care își doresc schimbarea, iar ceilalți, mai reticenți, sunt nevoiți să se implice și ei și să țină pasul cu ceilalți. Mereu încerc să-i stimulez și să le ofer argumente, astfel încât să nu refuze schimbarea.
Tot mai des vorbim despre necesitatea unor schimbări în sistem. Ce schimbări, în opinia dvs., nu suportă amânare?
Nu știu în ce măsură ministerul sau cei responsabili de organizarea procesului de învățământ, de elaborarea politicilor naționale, cunosc necesitățile reale și doleanțele copiilor. Îmi doresc ca unele subiecte să fie simplificate, sunt foarte greu de însușit. Noi instruim elevi care știu de toate, dar pe jumătate. Îmi doresc ca elevii mei să cunoască bine informațiile de care au într-adevăr nevoie.
Cum reușiți să depășiți barierele întâlnite și să continuați cu planul de acțiuni stabilit de dvs. în pofida tuturor obstacolelor, stigmatizării și reticenței existente în societate?
Îmi doresc ca societatea noastră, începând cu noi, cei care manifestă inițiativă, să pornim schimbarea. Noi trebuie să oferim acceptare, să includem în vocabular cuvântul participare, dar totodată să-l transpunem și în acțiuni, să ne încurajăm unul pe altul indiferent de experiențe, să îi promovăm pe toți, să îi ajutăm să obțină un loc în societatea noastră. Din păcate, încă există stereotipuri, dar odată cu trecerea timpului, cu aceste instruiri, cu noile tendințe, cu necesitatea de a ne dezvolta pe plan personal, ne vom da seama că fiecare dintre noi poate aduce lumina, adevărul, acceptarea. Este important să lași ceva bun în urma ta, să faci oamenii mai fericiți decât au fost. E mai simplu să spui o vorbă bună cuiva, să-ți pui un zâmbet pe buze și să condiționezi la rândul tău alte zâmbete.
Acest interviu a fost realizat în cadrul proiectul “Puternici prin diversitate – aplicarea Indexului Incluziunii”. Proiectul este implementat de CCF Moldova, în parteneriat cu ChildFund Deutschland și suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei. Acesta se va desfășura în perioada iunie 2019 – decembrie 2020.
Olga Sajin, specialist în comunicare CCF/ HHC Modolva
