DISTRIBUIȚI

Citeam zilele acestea într-o publicație română, despre vampirii de energie. Adică, despre oamenii care te sleiesc de puteri, te fac apatic sau nervos. Deși termenul vampir – pare unul luat din poveste sau din vreun film fantastic, asemenea oameni există. Și se înmulțesc în ultimul timp cu repeziciune.

Uitați-vă în jur, tot îi vezi plimbându-se și văicărându-se. Mereu încruntați sau șireți, aceștia au uitat cum e să se bucure de cea mai mică realizare, de un firicel de iarbă sau chiar florile parfumate ale anotimpului actual. Orice le-ai spune, orice ai face, ei văd doar partea proastă a lucrurilor. Toți sunt răi, toți sunt hoți… Și numai ei sunt corecți, onești și cinstiți. Numai ei au dreptate. Totdeauna și în toate. Doar de sfatul lor trebuie să asculți.
De la un timp, tot încercăm să ne axăm pe știri pozitive, să vedem și partea bună a lucrurilor. Ce credeți? Vai, câte critici apar la adresa noastră. Vezi Doamne, trebuie să tăiem din stânga și-n dreapta, trebuie să facem scandal, să criticăm neîncetat.
Și dacă vom scrie, săptămână de săptămână, despre majorările la carburanți, gaz, energie electrică, alimente, servicii, credeți că se va schimba cumva situația? Sau dacă vom scrie că pensiile sunt mici, credeți că acestea vor crește peste noapte?
„ Trebuie să muncim, să muncim mult ca să schimbăm situația,” spunea zilele trecute, președinta Republicii Moldova Maia Sandu. Mare dreptate are. Din păcate, nu prea este auzită. Războinicii o doresc cu sabia în mână…

Continuarea citiți în n.22 din 20 mai 2022