DISTRIBUIȚI

Membrii Asociației Teritoriale a Nevăzătorilor Sângerei au participat recent la Conferință de dare de seamă și alegeri și au optat pentru delegarea reprezentanților organizației la Conferința republicană de alegere a noului președinte al Organizației Republicane a Nevăzătorilor. Aceștea au audiat raportul de activitate al Biroului Executiv și al președintei asociației Alexandra Botnari. Ea a fost realeasă și pentru următorul mandat în funcția de președintă al Asociației Nevăzătorilor din raionul Sângerei.

Nicolae Ropot, membru al Biroului executiv a moderat derularea conferinței și a susținut propunerile delegaților în privința alegerii președinților organizației teritoriale și republicane. Cu referire la alegerea președintei el a reiterat că „datorită implicării acesteia, a conlucrării active în cadrul biroului Asociația Nevăzătorilor este apreciată drept cea mai viabilă, activă și prezentă în întreg raionul dintre toate asociațiile cât le avem înscrise”. Acest lucru a fost confirmat și în mesajul exprimat de invitata de onoare a evenimentului, Maria Belevanțev, președinta Asociației Nevăzătorilor din municipiul Bălți, reprezentanta Organizației republicane a persoanelor cu deficiențe de vedere.
Membrii organizației ca Ion Locoman, din localitatea Pepeni, dar și Andrei Luțcan din or. Sângerei au luat cuvântul și au exprimat dorința ca președintă în exercițiul funcției să mai asume un mandat, la rugămintea și dorința fiecărui membru. Poate în pofida sănătății sale, dar în beneficiul membrilor organizației, a susținut și Olga Stratan, membra asociației:„prin eforturile ei, puterea de a deschide ușile și acele care scârție sau nu se deschid, poate să ajute, să soluționeze problemele, să simtă durerile”. Atunci când au nevoie îi așteaptă la oficiu să-i consulte, să-i audă , să le împartă ajutoare sau îi vizitează la domiciliu, intervenind în cerințele și necesitățile lor de zi cu zi, îmbunătățindu-le condițiile de viață. La finele conferinței fiecare participant a primit pachete cu bunuri.

Continuarea citiți în n.22 din 20 mai 2022