Agricultura raionului este afectată de secetă

Agricultura raionului este afectată de secetă

Vera TABARCEA

705
DISTRIBUIȚI

Condiţiile climaterice din anul curent au prejudiciat până la extremă culturile agricole. Pierderile sunt enorme, peste un milion de lei pentru fiecare unitate agricolă, acestea reprezentând investiţii nerecuperabile.

Drept consecinţă, avem o toamnă cu recolte foarte puţine. În unele gospodării ele  lipsesc cu desăvârșire. Au fost devastate în totalitate de temperaturile extreme şi seceta cumplită.

Bazându-se pe imaginea culturilor agricole, specialiştii din cadrul Direcţiei Agricultură şi Alimentaţie a Consiliului raional susţin că în raion nu este gospodărie agricolă fără culturi afectate de secetă. În zonele unde au căzut ploi cât de cât, culturile agricole au avut putere de rezistenţă. În zece primării din zona de centru a raionului agenţii economici sunt în pierderi enorme. Grigore NEGRUŢI şeful Direcţiei Agricultură şi Alimentaţie susţine că „în urma investigaţiilor făcute am determinat că raionul este cel mai afectat de secetă dintre toate raioanele Republicii Moldova, inclusiv faţă de cele din sudul ţării”.

Evaluând starea lucrurilor în sectorul agrar, specialiştii susţin că porumbul este cultura cea mai afectată, începând de la 30-50 %, până la 100%. Însă seceta a adus prejudicii şi altor culturi precum: soia, grâu, rapiţa, floarea soarelui, legumelor şi fructelor.

O situaţie fără precedent este în gospodăria agricolă a liderului Vasile CUCIERU, directorul SRL „Difervalstil” (Primăria Iezărenii Vechi). Pe plantaţiile sale cultivate cu floarea soarelui, porumb, soia, rapiţă  se păşunează. Seceta a ars în totalitate câmpurile acestuia. Producătorul a investit enorm de mult în cele 300 de hectare de teren agricol şi în culturile semănate, dar n-a recoltat nici un bob. Fermierul se află  în totală disperare, pentru pierderile enorme ce le suportă şi situaţia distrugătoare în care s-a pomenit. În calitate de preşedinte al Asociaţiei  raionale a  Producătorilor Agricoli Nicolae MORARU, a avut o primă reacţie de sprijin asupra acestei situaţii. Receptiv, cu bună înţelegere, preşedintele producătorilor agricoli a sensibilizat  autorităţile raionului, Comisia raională  pentru Situaţii Excepţionale, a insistat pentru luarea unei atitudini faţă de situaţia păgubitului. El a cerut  prezenţa  în teritoriu  a unei comisii  pentru  evaluarea  situaţiei exepţional de critică în gospodăria dată, cu luarea unor decizii ulterioare  întru sprijinirea şi despăgubirea pierderilor…

Continuarea o puteți citi în nr. 41 a ziarului Ecoul nostru.