DISTRIBUIȚI

Zilele trecute, ne-a trecut pragul redacției o bună prietenă a ziarului care, ne-a povestit un caz cutremurător despre o rudă a ei, Andrei – care stă imobilizat la pat. „De mult timp nu s-a mai bărbierit, nu are omul puteri, iar nevasta nu se pricepe la asemenea lucruri. L-ar ruga pe feciorul său, dar nu îndrăznește pentru că îl vede zilnic trecând pe lângă patul lui ca pe lângă un sicriu- nu-i spune nici bună dimineața, nici la revedere, când iese din casă…”
O altă cunoștință – Violeta – ne bate la ușă într-o dimineață. Are ochii plânși. Încercăm s-o liniștim, să aflăm ce s-a întâmplat, dar inima femeii este împietrită.O servim cu o ceașcă de cafea. Cu greu, își descarcă sufletul: a lovit-o fiul ei, pentru că a îndrăznit să-l întrebe de ce a venit acasă dimineața…
Sunt două exemple cu părinți care au crescut băieți. Nu cred însă că e mai dulce nici viața unora care au crescut fete…
Știu că se vor găsi mulți „profesori” în materie de șapte ani de acasă, care să sară cu vorba și să-i condamne pe cei doi părinți suferinzi, reproșându-le că nu și-au educat bine copiii, de aceea, chipurile, acum culeg roadele a ceea ce au semănat. Nu e chiar așa. Cunoscându-i de multă vreme, Vă asigur că acești părinți le-au dat copiilor lor tot ce au avut mai bun: haina cea mai frumoasă, studii în cele mai prestigioase instituții de învățământ etc. În mod sigur, undeva au greșit, dacă acum au inima grea din cauza copiilor lor. Dar unde și când?
Nu generalizez. Știu că majoritatea tinerilor noștri sunt deștepți, frumoși, ingenioși, sensibili, recunoscători. Dacă am scris aceste rânduri e doar findcă nu pot uita lacrimile din ochii celor doi părinți.