Această stare de lucruri poate dura la nesfârșit…

Această stare de lucruri poate dura la nesfârșit…

26
DISTRIBUIȚI

Această stare de lucruri poate dura la nesfârșit…

Un popor care nu-și prețuiește limba și nu luptă ca ea să fie vorbită pe teritoriul unde este la ea acasă, urmând să fie pusă în capul mesei, îi/își semnează sentința, fiind condamnat la piere.

Maria Țurcanu

Mai devreme sau mai târziu, acest popor va dispărea. Va dispărea odată cu vorbitorii ei. Fiindcă limba, vorbită la bucătărie, vorbită în surdină de către purtătorii ei, își pierde din importanța majoră care ar trebui să-i revină în comunicarea dintre locuitorii tuturor etniilor unui sau altui stat.  Iar odată cu ea vor muri și vorbitorii ei, chiar de fizicul lor va mai fi prezent printre cei a căror limbă vor prelua-o.

Recent an asistat la o scenă care a avut loc în salonul unui medic din municipiul Bălți.

Un tânăr cam de vreo  douăzeci și cinci de ani a intrat pentru a afla niște amănunte despre testele făcute. S-a adresat în rusă. Medicul i-a vorbit în română.

  • Ia ne ponimaiu po – moldavschi, i-a tăiat-o scurt pacientul.

Fără să protesteze, medicul și-a continuat spusa în rusă.

-Tinere, de ce nu vorbiți româna, l-am întrebat?

N-a urmat nici un răspuns, așa că am insistat asupra întrebării. Dar vizitatorul părea făcut din lut, rămânând mut. Atunci m-am văzut nevoită să-i vorbesc rusește.

-A ia ne moldovanin  i ne zdeșnii, mi-a răspuns pe un ton biruitor tânărul.

-Dar de unde sunteți?

– Iz Belț.

Ei și ce, doar asta nu-i Patagonia? E tot în Republica Moldova. Pâinea de aici o mâncați, apa izvorâtă aici o beți și respirați aerul care o înconjoară. De ce nu-i vorbiți limba, că-i la fel de dulce ca și bunurile cu care vă alimentați, crescute pe acest picior de plai?

-Voobșce ia daje ne russkii, no ne viju neobhodimosti znat vaș iazîk.Mna dostatocno znat russkii, citobi obșceatsea.

M-am uitat îndurerată la bunul medic, care nu mă privea cu bucuria de care dăduse dovadă la intrarea mea în cabinetul său, și m-am gândit îndurerată că are perfectă dreptate pacientul acesta când spune „ Mne dostatocino znati russkii, citobî obșceat sea.”

Bolnavul a intrat în cabinetul medicului  și i-a vorbit rusește. Medicul ( este vorba de un om mult prea cumsecade și nu-i dau numele), respectând deontologia, știe că are datoria să le vină în ajutor tuturor celor care-l solicită, dat fiind că aceștia sunt suferinzi, și asta a și făcut. Iar străinul de la noi, știind din timp finalul, nu vrea să se ostenească să învețe barem două cuvinte, ca , cel puțin, intrând la medic, să-l salute pe acesta în limba țării noastre, în limba noastră, ca astfel să demonstreze un pic de respect față de cel al cărui ajutor avea nevoie, față de noi, băștinașii, fiindcă pe pământul nostru, hărăzit nouă de Domnul de Sus, a ales să-și ducă traiul.

Prin comportamentul decent, conform etichetei de care trebuie să dea dovadă omul în halat alb, bunul meu prieten i-a făcut un mare deserviciu limbii noastre.  S-ar putea să fi fost măgulit de tânărul care n- a dat semne de nervozitate când i-am spus că are datoria să cunoască limba poporului unde locuiește, la care acesta ( mă tem că bunului medic i-a scăpat detaliul cel mai important) a recunoscut că nu studiază limba română în mod conștient, fiindcă oricum se descurcă cu rusa.

Din cauza toleranței medicului față de pacient, am fost nevoită să-mi înfrânez pornirea de a-i demonstra rusului ( nemoldoveanului) necesitatea cunoașterii limbii române, obligația lui de a o recunoaște, de a o respecta și de a o vorbi, iar prin aceasta de a ne respecta pe noi, vorbitorii limbii noastre sfinte, prin care dăinuim ca popor demn și, deocamdată, neîngenunchiat.

Nu m-am supărat pe medic. Pur și simplu mă gândesc că poate ar fi insistat să le vorbească pacienților în română, poatele-ar cere acestora să vorbească limba noastră, dacă s-ar insista asupra acestui lucru peste tot. Sau, dacă în primul rând în instituțiile statului, cele publice s-ar vorbi doar în limba română. Că, de fapt, despre ce fel de persoane publice, de stat poate fi vorba, când ei nu cunosc și nici nu vreau să vorbească limba celor care i-au buricat? Avem cu siguranță peste tot…în țară, raion, comună. Necunoscând limba poporului, poți oare cunoaște durerile lui? Poți cunoaște aspirațiile lui? Le poți înțelege?

Atât timp  cât aleșii poporului nu-i vor cunoaște limba, dialogul dintre ei și cei care i-au delegat să le apere interesele nu este altceva decât dialogul dintre niște surzi și niște muți.

Nouă, muților, ne vine foarte greu. Lor, surzilor, le e foarte comod, le e foarte bine.

Dar, ne întrebăm, această stare de lucruri poate dura la nesfârșit?!