Ziua Internațională a Femeii din Mediul Rural   Veșnicia născută la...

Ziua Internațională a Femeii din Mediul Rural   Veșnicia născută la sat prin vrednicia femeii

21
DISTRIBUIȚI

Femeia din mediul rural al raionului nostru , din satele Copăceni sau Chișcăreni,   Prepelița sau Drăgănești,  Coșcodeni sau Heci,  Rădoaia sau Sângerei, Mândreștii Noi, Bilicenii Noi sau Vechi  are o vrednicie aparte  prin care menține veșnicia  la sat. Fie că  acestea sunt soții ,mame, bunici,  muncitoare, angajate sau  mai mult casnice. Pe ele nu le trezește alarma telefonului, nici cea a deșteptătorului  de pe  noptieră. Se trezesc odată cu zorii ,la cântatul cucoșilor din curte, căci  au foarte mute griji și treburi.

 Femeile spun că au foarte multe treburi. Până se trezesc copiii să-i pregătească de școală sau grădiniță,  ele gospodăresc în curtea orătăniilor, dau  hrană  la porci, scot capra la pășune. Altele au de muls vaca  și s-o ducă la  păscut sau la rând. Cu sufletul la gură  se întorc, fierb laptele pentru micul dejun al copiilor înainte de  școală. Din cauza  salariilor mici  și a pensiilor nu mai strălucite  nu mai pot de mult timp procura un pachet de unt la micul dejun. Mai fierb câte un ou, că   găinile sunt generoase. Așa se descurcă  mamele cu copii sau bunicile cu nepoțeii când sunt la ele. După  ce toți sunt sătui , plecați la program școlar sau de grădiniță, măturat pragul și trotuarul, majoritatea dintre stăpânele caselor țin  calea în câmp. Acum la cules porumbul, altele – la cules strugurii, că fără ele bărbații nu fac nimic. Multe dinte ele sunt casnice. Lucrează în propria grădină.  Spun dacă nu ținem orătănii și animale și nu  producem  producția noastră de legume, murim de  foame. În mediul rural sunt puține oportunitățile pentru femei. Locuri de muncă nu sunt. lucrează cu  ziua sau reziliere. Nu sunt remunerate, ca să țină piept prețurilor. Puținii bani care-i fac  abia ajung pentru utilități. Facturile  pentru consumul de lumină, gaz, impozite funciare,  plăți pentru apă   potabilă,pentru servicii comunale și  salariul sau pensia ca și cum nici nu ar fi fost. Nici pentru caiete la copii nu rămân bani, nici de medicamente. Asta  e soarta femeii din mediul rural, și situația ei la ziua de astăzi. Muncă și iar muncă, lupta intensă pentru supraviețuire. Prioritare  îi sunt  grijile casnice, cele pentru   creșterea și ocrotirea copiilor. Să meargă  la  frizerie  vre-o dată,la  manichiură. Nu s-a mai aflat, basmaua  pe  frunte și toată vara în soare și tomna în vânt.

 De la ele , femeile din  mediul rural am cules aceste gânduri, dar să urmărim ce spun ele la modul concret , cu ce probleme se confruntă, și cum îți păstrează vrednicia  așa încât să mențină veșnicia născută la sat.

   Maria Dobrojanu, satul Copăceni:„ Dacă nu am munci  nu am putea să supraviețuim, nu am avea cu ce ne întreține. Așa schimbări spre  bine sunt făcute în localitate. Femeia  ca mine se bucură de condiții mult mai bune. Dar cum eu sunt la pensie, îmi ajunge pensia numai pentru achitarea facturilor, pentru consumul de curent electric, pentru consumul de gaz și apă potabilă. De aceea muncim foarte mult pe lângă casă. Creștem producția noastră de legume și fructe.   să avem de toate. Mai ținem un mic cârd de oi. Avem brânza noastră, cașul nostru, dar mai punem  la tarabă spre vânzare. După ce scot  stânele  în capăt, trec la piață. Încerc să vând  felii de caș dulce, apoi felii de brânză. E producție bună., autohtonă. Și propunem  la prețurile  din anii trecuți, nu majoră, cum s-au majorat toate prețurile. Numai că  nici din acest punct de vedere munca nu-mi este răsplătită. Nu prea avem cumpărători. Mai ales generația tânără preferă  să procure numai  cașcavaluri din  super marketuri.  Nu înțeleg cât de bun și calitative sunt produsele autohtone. De făcut  focul cu lemne sau cărbune. Nici pomină.   Pe ce  bani să procuri, dacă sunt așa de scumpi.  Ca pe vremuri de demult,facem  cald iarna cu tizic în sobă.  . Aceasta-i  viața în comunitatea  rurală.  Dar să fim sănătoși și să ne putem întreține măcar așa cu foarte multă muncă , toată viața.”

  Dna Bazi, producătoare de legume din localitatea Sângereii Noi:„Poate mai bine  s-o întrebați pe fiica mea, că este alături de mine și muncim împreună la producția de roșii în sere. Tânără fiind v-ar răspunde poate mai cu optimism despre condiția femeii în spațiul rural. Eu una  cred și simt că este foarte greu de trăit cu munca la pământ,în sere. Până vezi  roșiile acestea crescute, așa de frumoase, extrem de multă muncă depunem. Uiți cum te cheamă, uiți să dormi, că trebuie mai vezi de tine. Nu ai timp. Întruna facem focul să nu înghețe plantele în perioada rece cât cresc .Noroc de  fiică, de fecior,după serviciul  lor, o ajută pe mama. Își mai asumă câte o noapte ei să nu doarmă și să facă focul una și una. Fără ajutorul lor, cred că nu m-ași isprăvi. Parcă s-ar zice că avem oportunitatea de a ne ocupa cu creșterea legumelor în sere.  Dar dacă  ne referim la condiția femeii din mediul rural, apoi să  știți este extrem  de multă muncă, nesomn, griji și greutate. Uită o femeie ca mine și alta în locul meu de sine. Dar asta ne este condiția. Nu ne plângem și muncim., demonstrăm vrednicie. Altfel nu am reuși și nu ne-am menține. Da tristețea și descurajarea vine și de la faptul că după ce cu atâta greu am crescut  roada,  greu o vindem. Ieri am stat  jumătate de zi în piață și am  vândut numai 3  kg de roșii.    . Cu ce  să achiți  tot consumul pentru creșterea lor, da cu ce să trăiești tu, femeie, mamă, soție. E mult prea  greu și dificil..”

 Maria Dragancea, originară din orașul Sângerei: „  Pe noi femeile din comunitatea rurală cel mai tare  ne afectează nu lipsa de oportunități  pentru noi. Eu m-am împăcat  cu gândul că pot să țin două vaci, mulgătoare. Să fac producție  de lactate și s-o  realizeze, având totodată o bucățică pe masă. Am bunii mei clienți, fac un ban și am cu ce trăi. Cel mai tare ne afectează că bărbații noștri nu au de lucru.  Îmblă cu tulburelul acum,la unul dau la teasc 5-6 dintre ei. La altul  se mută să treacă  vinul în butoi. Și umblă de-a sita la  cumătra. Vin seara  acasă  chercheliți și cată motive  tot nouă, care ținem casa și masa. Sunt    adeseori violenți, fizic, verbal, cum  le abate. Noi nu destul că atât de mult obosite și muncite, trebuie să nu m-ai ai loc  în casă, că vezi Doamne, cineva are tulburel în cap. Da pe noi nimeni nu ne apără. Sesizează   polițistul mult și bine, tot tu de vină rămâi, că n-ai răbdat, că n-ai iertat. Dar problema dată e pa capul multor femei   de la sat, unde bărbații sau practic unde munci”.

  Acesta-i destinul femeii din mediul rural. Să ducă greul,să descâlcească  să mai ierte și să meargă mai departe. Să tot pună lucrurile la locul lor, să rămână niște  ele care-i slujesc și  pe ei, care fac viața frumoasă, speranța  luminoasă și păstrează  mențin veșnicia satului.